În urma relaţiei noastre controversate incepută în anul 2006, când m-am mutat în acest bloc, am ajuns la concluzia că nu se mai poate continua aşa şi simt nevoia să explic acest lucru. Consider că timp de mai mult de un an v-am oferit toate şansele pentru a avea o relaţie bună pe care dvs.le-aţi irosit. Cu toate că inima mi-a fost deschisă, dvs. împreună cu soţia v-aţi dovedit în final „farisei” după o vorbă pe care aţi folosit-o chiar dvs. Nu de mult. Iată câteva dintre motivele acestei scrisori – relaţia între noi a început prin câteva dintre încercările mele poetice pe care dvs. le-aţi lăudat dar pe care eu le consider suficient de banale (poate chiar nici dvs. nu vă plac cu adevărat, fiindcă am observat că, voit sau nu, v-a plăcut să mă minţiţi). Gloria literară nu mă interesează şi vă daţi seama că nu mi-a plăcut chiar să public nişte chestiuni intime, sufleteşti, din acele poezii în ziarele ( nu în revistele literare, adaug eu azi) unei ţări care în mod total greşit a condamnat la boală psihică, deci practic eliminarea drepturilor profesionale sau de a avea o familie, etc. un om total nevinovat, care a suferit de fapt din copilărie( nu am fost răsfăţată cum spuneaţi dvs, niciodată) şi care şi-a iubit enorm această ţară în care s-a născut!
Relaţia noastră a fost controversată de la început şi amintesc doar faptul că la un moment dat aţi insistat foarte mult să public nişte poezii în timp ce eu din motive evidente mă feream şi încercam să vă refuz şi apoi mi-a fost şi foarte rău din motive care nu au legătură cu dvs. dar au legătură cu alţi oameni răi din viaţa mea. După aceea dvs. v-aţi arătat foarte supărat şi aproape că aţi vrut să mă jigniţi spunînd că din rea-voinţă nu am mai luat legătura cu soţia dvs. care se purtase aşa frumos cu mine, ba mai mult că aţi auzit din bloc, de la alţi vecini, că eu sunt un fel de izolaţionistă, adică mi-aţi spus că şi alţii, nu aţi precizat cine, nu au fost primiţi la mine în casă fiindcă eu le-aş fi închis aproape uşa sau aş fi ţinut-o întredeschisă...nu am uitat (aceste minciuni ale dvs.)
In altă zi aţi avut bunăvoinţa de a-mi trezi suspiciuni – pe care nu le consider întemeiate, fiindcă despre asta nu am dovezi – eram la dvs. în vizită cu Geta care a plecat în Spania iar dvs. împreună cu soţia ne-aţi lăsat singure în încăpere şi v-aţi dus la bucătărie...vă auzeam râzând în intimitate şi spunând ceva de genul „s-au găsit zuzele” şi în acel moment v-am bănuit de faptul că ne consideraţi zăpăcite sau nebune sau nedemne de respect – am căutat dar cuvântul nu există în dicţionar, poate că am auzit greşit atunci, deşi în mod ciudat zuză e o insultă pe care am mai auzit-o pe stradă şi totodată am observat că aveaţi o relaţie ipocrită cu domnişoara aceea bătrână Geta, care era şi puţin ciudată, recunosc. Cu totul altceva decât mine.
Casa mea şi inima v-au fost în permanenţă deschise, cred că vă amintiţi că de multe ori am avut bunăvoinţa să vă ajut prin culegerea, cum ziceţi dvs., a unor poezii şi materiale absolut plicticoase şi uneori cu greşeli– nu vreau să vă jignesc, nici eu nu sunt perfecţiunea din acest punct de vedere – dar totuşi am continuat să vă ajut în ciuda bănuielilor despre dvs. sau modului în care v-aţi purtat, fiindcă pentru mine contează ideea cu oiţa rătăcită care poate fi recâştigată şi fără a fi practicantă sunt un suflet cu adevărat bun, care ştie că există Dumnezeu. Da,mi-a fost greu, dar am tăcut şi v-am ajutat cât am putut cu destule materiale scrise tare plicticoase dar şi cu alte lucruri.
Nu de mult m-am întors de la o înmormântare a unei fiinţe dragi pentru mine (era vorba de mătuşa mea tanti Piri, care murise în jurul Revelionului) şi din prinos sufletesc v-am oferit puţină colivă pe care aţi refuzat-o, ca şi doamna de jos de altfel. Nu cunosc obiceiurile dvs. din acest punct de vedere, dar până atunci eu nu refuzasem hrană de la dvs.! Din politeţe; şi atunci era aşa o nevoie sufletească de a împărtăşi cu cineva ceva, credeţi că ar fi fost un păcat mai mare dacă aţi fi acceptat şi apoi aţi fi aruncat dacă nu vă plăcea?!
Faptul că bănuiam un fel de ipocrizie din partea dvs., că m-aţi considera nebună sau lipsită de dreptul de a fi văzută aşa cum sunt de fapt, era întărit de modul în care îmi vorbeaţi – persiflator, ironic, ca unui copil – Cristomeris şi multe altele pe care nu le mai enumăr, acesta fiind de altfel un detaliu lipsit de mare importanţă în relaţia noastră, dar cred că în ciuda vârstei dvs. şi experienţa mea de viaţă şi părul meu alb mă îndreptăţeau la o relaţie mai respectuoasă din partea dvs., ca să nu mai vorbesc de faptul că a fost şi fluctuantă – câteodată eraţi rece şi distant, alteori eraţi colocvial sau chiar vulgar.
În ce priveşte mersul la cenaclul acela (de poezie) vă amintesc că nu am uitat că anul trecut aţi reuşit totuşi să mă faceţi să accept şi dvs. sunteţi cel care a spus în ziua respectivă că nu are rost să merg şi eu atunci şi apoi tot restul anului nu a mai fost vorba de aşa ceva deşi chipurile aţi insistat să merg.
Ieri 15 ianuarie, mi-aţi mai dat o dovadă a ipocriziei dvs., conştientă sau nu. Când dintr-o mare nevoie sufletească v-am sunat, fiindcă prietenii la nevoie se cunosc, a trebuit să o aud pe soţia dvs. scuipând vorbe de genul „nu mai vorbi cu ea”, „e nebună”, „a înnebunit din nou”, „a înnebunit-o iubirea”, îmi pare rău că nu am înregistrat, fiindcă ar fi fost distractiv la bătrâneţe, dacă nu mă voi sinucide între timp, bineînţeles nu din nebunie ci fiindcă eronat nu mi se dă libertatea şi eu nu pot trăi aşa! Nu detaliez, acestea sunt probleme personale, dar nu am uitat cum într-o noapte anul trecut v-am dat dovadă de mare încredere sufletească şi v-am povestit întreaga mea viaţă, inclusiv momentele fierbinţi de la revoluţia aceea din decembrie 89, inclusiv că păstram amintiri dragi de atunci – nu vă explic ce însemnau pentru mine şi de ce- iar dvs, conştient sau nu aţi negat la telefon faptul de a fi cunoscut că eu aveam acele lucruri de atunci, deşi nici nu vă întrebasem cel puţin! Vedeţi că e vorba de ipocrizie, conştientă sau nu.
......................................
Sau minţea adeseori doamna Ioana de la etajul trei, care ieri mi-a spus că vine pe seară la mine şi apoi mi-a închis telefonul și s-a răzgândit brusc- eu puteam crede că a avertizat-o doamna dvs. că sunt nebună – asta după ce am avut cu drag generozitatea (eu nu mint) să îi scot la imprimantă 4 foi din Formula AS în care e vorba de căderea părului fiindcă dumneaei, doamna Ioana Guță de jos, mi-a spus că o interesează astfel de articole şi nu este prima oară când o ajut! Tot cu drag i-am arătat şi soţiei dvs. comorile mele sufleteşti- imagini cu mănăstiri sau filmuleţul cu mine şi ai mei din 89. Doamna Ioana de la trei a refuzat să îi arăt orice pe calculator. Dar nu mai vreau să continui, aş putea scrie mult mai mult, dacă am fi fost bărbaţi putea fi vorba de un fel de duel în vremuri romantice, eu nu vă port pică, nu ştiu dacă înţelegeţi că acele obiecte care mi-au dispărut chiar nu mai sunt în casă şi chiar ţineam mult la ele şi chiar nu este prima oară când mi se întâmplă, mereu mi se fura lucrul la care ţineam cel mai mult sufleteşte. Dumneavoastră nu puteţi înţelege ce înseamnă calvarul unei vieţi de 30 de ani crucificată şi nici doamna Ioana de la trei. Dacă mi se va da cumva în sfârşit libertatea pe care o meritam, drumurile noastre ar fi oricum diferite...sau poate voi muri cum spuneam, dar să ştiţi că nevinovată. Date fiind faptele, cred că veţi înţelege poate de ce prefer singurătatea totală relaţiei ipocrite cu dvs. sau cu doamna de la etajul trei. Sunteţi nişte persoane care nu au fost capabile să înţeleagă un suflet care într-adevăr le oferea iubire şi iertare adevărate."
A fost chiar mai rău decât am scris aici, oamenii aceia, cei de la etajul 8 şi d-na Ioana de dedesubt jucau mereu teatru că se poartă când bine, când oribil cu mine. Mereu îmi făceau necazuri şi mă păcăleau. După care erau din nou cuminţi. Eu ce să înţeleg din asta? Care era faţa lor adevărată? Ideea mea cu duelul era un fel de umor nereuşit. Există şi o parte pe care am pierdut-o din scrisoare tot despre nişte minciuni şi promisiuni false ale d-lui Nica. Lucrurile au continuat în mod oribil. Aceşti oameni au fost singurele mele relaţii în bloc cu vecinii, ceilalţi m-au respins complet sau chiar nu mă salută dacă sunt mai tineri sau nu răspund la salutul meu cei mai în vârstă.
Azi, 6 ianuarie 2021
Recunosc că a fost un gest nepoliticos și exagerat din partea mea să îi scriu aceste reproșuri în scrisoare lui Marius C Nica de la etajul 8. Este adevărat că el și cele două femei se purtau destul de urât cu mine, dar eu am dat dovadă de infantilism scriindu-i adevărul. Oricum, nu aveam pe nimeni cu care să comunic și mă deranja și mai rău faptul că ei îmi închideau ușa în nas fără motiv și că jucau teatru în așa fel încât eu să par cea rea sau proastă, adică vorbeau în așa fel cu mine, încât să îi păcălească pe cei proști că eu aș fi altceva. Ulterior, după moartea soției lui de cancer, Marius C Nica s-a recăsătorit repede și, înainte de aceasta, eu l-am rugat frumos să îmi împrumute 5 sau 10 lei, fiindcă eram complet fără bani, deci o sumă extrem de mică, aveam neapărată nevoie, că altfel nu sunam la el, dar el s-a descotorisit de mine. Probabil că nu vedeți adevărul - eu nu am greșit nimic pentru a fi pedepsită, această unică scrisoare e unica excepție de acest fel din viața mea - în rest nu am jignit pe nimeni, nici verbal și nici în scris, oricât de inferior ar fi fost acel om. Mă tem că nu înțelegeți: eu chiar am fost un om inteligent și deci foarte bun și, prin urmare, acceptam și respectam omul în genere, omul care pentru mine a fost mereu un miracol, indiferent de vârstă, stare socială, nivel intelectual. A fost vorba de evlavie și bunătate caldă și luminoasă din partea mea, întotdeauna. Marius C Nica nu putea înțelege așa ceva - era militar și m-a dus la Casa Armatei la întruniri ale poeților, mai mult ca să mă chinuiască, nu știu dacă intenționat. El era un exemplu clar de om mărginit, de fariseu și filantrop doar de formă, preocupat numai de aparențe, mereu bârfea sau spunea ceva rău, și apoi pe față se arăta bun, dar eu, ca întotdeauna, deși am dat adesea peste astfel de oameni, nu eram plictisită sau scârbită, ci păstram în inimă aceeași lumină și privirea obiectivă, dincolo de particularități, adică înțelegerea faptului că era un fleac, că era tot om ca și ceilalți, deci respectabil oricum. Poate nu era așa, poate juca teatru că era rău, pentru a îi păcăli pe cei răi, nu știu sigur. Scrisoarea mă arată proastă, dar nu eram, eram doar singură mereu din 84 și eram și otrăvită real - ce puteți afirma despre niște oameni care își otrăvesc vecinii - poate și soția lui a fost otrăvită, dar eu nu știu cine e vinovatul. I-am făcut o poză lui și soției și atunci ei imediat și-au schimbat expresia feței și au dat deoparte aerul miștocar și puțin răutăcios. Conduita lor rea față de mine a fost un fleac, dar pe mine mă deranja mai tare atunci, fiind deja mulți ani de izolare, căci, înainte de aceasta, mult timp, nu mă deranjase defel prostia sau răutatea lumii. În prezent amintirea mea despre el e destul de pozitivă, deși m-a batjocorit mult, dar altfel oricum, fără ei doi, tot singură eram! Mai bine cu cineva rău și prost decât deloc, am știut asta de la început, dar ei tot continuau să mă lovească cu fleacuri, zilnic. Ei doi oricum nu au fost o relație, tot singură cuc eram.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Cu sinceritate cred că...