Intenţionam să scriu azi despre torturile psihiatrice, dar mă gândesc că e mai bine să continui firul chinurilor sexuale, până în momentul în care m-au închis în spitalul de psihiatrie, în 1992. Oricum pentru cei care vor să înţeleagă totul în detaliu, este mai greu să urmeze firul timpului în povestirile mele şi trebuie să citească absolut totul. Îmi dau seama că nu am scris o postare despre viaţa mea în adolescenţă (85-88) şi poate voi reveni cu ea în viitor. Dar evenimentele esenţiale...rejecţia din partea părinţilor, chinurile monstruoase, rejecţia din partea colegilor şi diverse batjocuri ale lor sau ale profesorilor de subînţeleg.
Spuneam că în 1990 chinurile sexuale asupra mea au fost înfiorătoare. Am mers la Zăgrean în vizită la facultate de mai multe ori, îmi făcea promisiuni pe care nu şi le ţinea - că mă va duce la cofetărie, în parc, etc. şi chiar mi-a cerut să stau pe genunchii lui, ceea ce eu am refuzat, fiindcă mă aşteptam firesc, după tot ce fusese între noi, să vină el la mine dacă era un bărbat liber, cu sufletul deschis şi adevărul pe scurt despre ce fusese. Abia aşteptam momentul acesta şi nu înţelegeam de ce mă tratează ca pe o femeie uşoară, la numai 18 ani să stau pe genunchii lui, mi-a fost greu şi trist fiindcă îl iubeam foarte mult.
În ciuda zgomotelor din partea vecinilor (zi de zi), bătăilor urâte din partea tatei, violurilor atroce de la distanţă zi de zi, şi multelor dureri de tânără îndrăgostită, am reuşit să mă pregătesc pentru examenul de intrare la facultatea de psihologie, fiindcă pentru medicină era prea târziu să pregătesc şi fizica şi chimia, biologia o ştiam foarte bine. Am plecat vânătă la ochi de bătaie să dau examen la Cluj, cu un avion în zori. Am intrat la facultate cum spuneam a 12-a. Dar mă simţeam în lanţuri grele fiindcă Zăgrean nu voia să recunoască adevărul, mă durea enorm faptul că nu mă voia, când de fapt îi aparţineam trup şi suflet, nu puteam crede că alţi bărbaţi vin peste trupul meu noaptea. Repet, nu greşisem nimic, nu mă masturbam niciodată (Ar fi fost imposibil, nu vă daţi seama ce om gingaş şi bun eram? Sau cât îl iubeam şi aşteptam pe acel bărbat al vieţii mele?). Nu provocasem niciun bărbat să vină peste mine şi nu aveam gesturi sau îmbrăcăminte vulgare. Astfel încât am fost la el la facultate din nou înainte de a pleca la Cluj şi, după o scenă pe care o voi povesti altădată, i-am cerut cu multă durere şi ruşine (trecuseră doi ani de când îl întâlnisem) să facă dragoste cu mine, fiindcă el spunea că asta am eu nevoie. A acceptat, dar nu a venit desigur la întâlnire...ceea ce mă aşteptam. Am plecat la Cluj.
Vă rog să citiţi acum, dacă vă interesează, postarea mea despre viaţa la cămin în Cluj, eu voi adăuga doar aspectele triste legate de chinurile sexuale sau viaţa sexuală.
http://cristina-moldoveanu.blogspot.ro/2013/05/viata-la-camin-in-cluj.html
La Cluj a fost de la început foarte greu. Ciudat, inexplicabil acum pentru mine, a fost faptul că la început, în primele săptămâni ale şederii mele acolo, nu am mai avut probleme sexuale deloc. Repet, pentru cei care bănuiesc lucruri urâte despre mine, eu am fost un om total fără pată, din 1988 când a început Zăgrean să mă chinuiască până azi nu m-am masturbat niciodată, nu m-am frecat sexual cum făceam în copilăria mică (de fapt şi atunci nevinovată) şi nu am avut nici păcate de gândire sau vorbă.
La început eram suplă, aveam sub 60 de kilograme şi mă deplasam uşor. Programul la facultate nu a început timp de mai multe săptămâni, astfel încât am pierdut timpul cunoscând fete în cămin sau plimbându-mă prin oraş. La un moment dat am fost împreună cu tineri din alte facultăţi într-o excursie la munte. Acolo s-a întâmplat singurul lucru mai trist din întreg anul petrecut acolo. Am cunoscut un băiat cu un an mai mic decât mine, era din republica Moldova, venise ca student acolo printr-un program guvernamental, nu îmi amintesc numele lui. La ei în ţară liceul era numai 11 clase, după care intrau la facultate. Eram doborâtă de durerea iubirii mele mari faţă de Zăgrean, care mă şi sărutase pe buze la despărţire în Bucureşti. Deschisesem o dată întâmplător radioul şi era chiar el, vorbind despre admiterea la medicină. Eu nu renunţasem la visul de a ajungen totuşi la medicină sau la filologie şi umblam prin anticariate în căutare de cărţi de anatomie şi altele...
În acea excursie am călătorit noaptea cu trenul, cu bani puţini şi cu o fată mai mare decât mine care flirta puţin cu alt băiat din Moldova, tânăr şi el. Eram foarte obosită, nu puteam dormi în tren şi l-am lăsat pe acel băiat să stea cu capul pe umărul sau în poala mea, poate singura mică greşeală din întreaga mea viaţă. Sau poate nu....aveam toate scuzele cu putinţă, îl iubeam aşa mult pe Zăgrean încât îmi venea să plâng tot timpul şi abia mă abţineam şi atunci. Apoi, în gară la Bucegi, m-am plimbat puţin cu el mână în mână şi sincer nu mai ţin minte dacă m-a sărutat, fiindcă oricum nu simţeam nimic pentru el şi nu aveam niciun fel de senzaţie fizică în apropierea lui. Altceva nu s-a întâmplat. Dar la întoarcerea din acea excursie i-am dat de înţeles în mod corect şi cinstit că nu poate fi nicio relaţie între noi. Totuşi se pare că el a fost puţin recalcitrant, deşi greşeala mea a fost minoră, a fost vorba doar de o simplă plimbare, nimic mai mult. Apoi , cum voi povesti, am început să mă îngraş de stres şi chinuri sexuale din nou, şi oricum nu puteam avea vreo relaţie cu cineva.
Înainte de a mă îngrăşa a mai fost un tânăr în viaţa mea, îl chema Doru şi era într-adevăr urâţel. Am acceptat să ies cu el la plimbare şi fetele din cămin râdeau de mine, că sunt prea frumoasă pentru el. Dar atunci eram prea amărâtă ca să îmi dau seama că băieţii, când invită o fată la plimbare, aşteaptă altceva....că dacă îmi dădeam seama, jur că aş fi refuzat. Eu eram singură şi tristă şi îmi doream pur şi simplu o prietenie fără aspecte sexuale, nu ştiam că aşa ceva nu există sau e foarte rar. Doru m-a dus întâi la grădina botanică şi pe malul lacului cu nuferi nu mai ştiu ce spunea, dar brusc m-a luat o ameţeală înfiorătoare şi pentru câteva secunde totul s-a rotit cu mine şi m-a lovit o durere îngrozitoare în creier. În viaţa mea nu am mai simţit o durere aşa sfâşietoare. M-am gândit la Zăgrean, m-am gândit că poate el nu voia să fiu acolo cu individul acela... Apoi m-a dus la restaurant şi seara, ieşind de acolo, a încercat să mă sărute!! Eram şocată, l-am respins şi i-am explicat că nu ne mai putem întâlni, că inima mea aparţine altui bărbat.
Cam odată cu începerea cursurilor la facultate au reînceput chinurile sexuale în viaţa mea. Dar acum era altceva, nu cum fusese în Bucureşti. Erau un fel de excitaţii mărunte, continue, zi şi noapte, au fost toată perioada şederii mele în acel oraş. Erau chiar şi când umblam pe stradă. Erau când eram la facultate, erau la bibliotecă, erau noaptea în pat. Dar niciodată nu venea Zăgrean sau altcineva peste mine cum se întâmplase în Bucureşti. Niciodată nu mă mai penetrau sexual de la distanţă, doar mă chinuiau încontinuu, ceea ce era extrem de obositor, nu mă lăsau să citesc sau să învăţ cum îmi poftea inima, plângeam de suferinţă şi mâncam mult, îngrăşându-mă rapid până la peste 80 de kilograme. Nu mai aveam nici haine destule, mi-am cumpărat de acolo câteva. L-am întâlnit întâmplător acolo şi pe Dorin, medic ginecolog din satul bunicilor, cu nouă ani mai mare ca mine, era cred eu căsătorit sau cu cineva şi am stat puţin de vorbă. M-am gândit să îi cer ajutorul legat de acele probleme ale mele, dar el nu m-a mai căutat cum promisese vag şi eu nu ştiam unde să mă duc, la ce specialitate medicală, nu ştiam că acestea sunt probleme psihiatrice...Nu aveam nicio vină. (Dorin a murit tânăr, acum câţiva ani, am întâlnit-o pe mama lui în sat, la biserică, în toamna lui 2011).
Tot în perioada iniţială, dar după ce mă îngrăşasem, am mai întâlnit încă un Doru, mai aspectuos decât primul, cu care am ieşit din nou la plimbare. M-a dus pe Cetăţuie, era seară şi l-am lăsat să mă ia de mână, fiind foarte moale din cauza suferinţelor şi incapabilă să resping un bărbat. Totul din cauza iubirii faţă de Zăgrean...
El a început să îmi ţină teorie despre necesitatea relaţiei de cuplu (asta făcuse şi Zăgrean o dată ), ca şi cum voia să aibă o relaţie de durată cu mine. Atunci am înţeles şi la următoarea întâlnire i-am explicat că nu pot să mă angajez într-o relaţie intimă sau apropiată cu el, că nu pot să îl mai văd, fiindcă sufletul meu aparţine altcuiva...El a avut o reacţie foarte urâtă, ca şi cum se simţea rănit, deşi eu nu îi promisesem nimic şi doar îl lăsasem să mă ia de mână, nu avea motive să se comporte aşa agresiv, cum a făcut. Totuşi am scăpat de el, dar problemele sexuale au continuat în mod oribil, nici nu vă puteţi imagina... Cât eram de invidioasă pe fetele care stăteau la bibliotecă şi puteau citi în voie, cât mă dureau toate visele mele sfărâmate...
Altceva important nu s-a mai întâmplat tot anul, decât că a murit mamaia, Dumnezeu să o ierte şi acum mai am lacrimi în ochi. A fost în definitiv omul cel mai apropiat de mine, am iubit-o enorm...La sfârşitul anului universitar m-am transferat la facultatea de psihologie din Bucureşti, deşi ştiam ce oribil mă torturau sexual şi mă băteau acolo, sau ce îmi făceau vecinii. Motivul a fost că nu mai puteam îndura chinurile acelea sexuale mărunte şi continui, mă epuizau enorm. Numai de două sau trei ori au venit sexual cu totul peste mine. Dar am greşit, a fost aceea cea mai greşită decizie din viaţa mea. Poate dacă aş fi rămas aş fi reuşit să rezist şi apoi să prind rădăcini acolo, să am profesie şi familie într-o zi. Dacă aş fi intuit corect că mă aşteaptă chinuri mai mari la Bucureşti aş fi rămas. Dumnezeule, nu trebuia să mă întorc, oricât de greu ar fi fost!
La Bucureşti a fost oribil din nou. Tata continua să înjure oribil şi să mă bată. Torturile sexuale erau şi mai oribile, cu multe perversiuni, dureri inimaginabile...Eu luam note maxime la facultate şi citeam filozofie, dar ce folos?? Un profesor m-a invitat să fac cercetare psihologică... Citeam şi înţelegeam pe Heidegger...apoi m-au închis cu forţa în spitalul de psihiatrie la secţia 7 sau 4, la agitaţi, fiindcă ţipam de suferinţă la mine acasă. Cerusem refugiu în zadar şi ajutor în zadar. Mă voiau închisă. Nu am mai putut rezista fiindcă vecinii făceau zgomote încontinuu, mă urmăreau din cameră în cameră sau la baie sau când mâncam şi nu mă lăsau să dorm. Adormeam uneori şi apoi mă sculau cu zgomote noaptea. Din cauza privării de somn am ajuns într-o stare nervoasă paroxistică şi ţipam, fiind perfect lucidă. Naşu nu mă primise să dorm la el undeva, sau jos la mamaia, nu aveam unde să mă duc...Eram disperată şi m-au închis. Nu greşisem nimic toată viaţa şi nici nu urma să greşesc ceva. Era în jur de 20 martie 1992, la numai 21 de ani, condamnată de fapt la moarte, nu ştiu de ce.
