M-am răzgândit puţin. Adaug azi un text despre anii petrecuţi în calitate de profesoară la liceul Caragiale din Bucureşti. Desigur am omis multe amănunte, cum ar fi faptul că mereu eram în afara dialogului din cancelarie, că psihologul şcolii era chiar fosta mea colegă de liceu Livia Şchiopu, care studiase şi la Cluj cât timp am fost şi eu acolo, dar ea absolvise sociologia, nu psihologia, că profesorii spuneau la un moment dat că ei credeau că este un mieluşel printre ei şi când colo era lupul (eu nu am fost deloc lup şi nu ştiu la cine se refereau), sau că jucau un fel de teatru al sărutului Iudei faţă de mine (asta poate mi s-a părut)...plus multe altele. Marta aceea am fost eu.
Pe Volga liniştită
Poate că ea era o fantastă. Locuia la etajul doi şi jumătate. Ghena şi liftul erau cu jumătate de etaj mai sus ori mai jos. Oricum nu era o cameră a secretelor unde poţi ajunge luând trenul de pe peronul nouă şi trei sferturi, ca într-o celebră povestire cu mici şi mari vrăjitori. Vechiul cinematograf de la parter fusese desfiinţat demult. Spaţiul a fost reamenajat şi transformat într-un club de petrecere, muzică şi dans.
Domnişoara s-a mutat cu chirie acolo într-un an în care clubul dăduse faliment. Era linişte. Chiria i-o plătea un domn binevoitor cu care ea nu avusese nicio legătură. Banii erau principala ei lipsă, pomul vieţii ei aproape că nu dăduse niciodată astfel de frunze. Era genul de fată bătrână grasă şi liniştită, mereu cu rădăcinile din trecut la vedere şi aproape de linia solului. Domnişoara Marta nu uita nimic, ţinea cont mereu de fiecare amănunt şi credea că lucrurile pot doar să meargă spre mai bine, însă fără ca ea să viseze, fără ca ea să îşi imagineze ceva. Tocmai de aceea era o fantastă. Nu pătrunsese în lumea vrăjitorilor şi nu era acceptată nici în lumea paşnică sau idilică a învăţătoarelor sau educatoarelor cuminţi. De fapt aşa credea ea, că lumea aceea era ca o căsuţă în prerie, cu fiecare obiect util la locul său şi cu un colţişor cu fotoliu pentru lecturi şi ceai, cu zahăr brun pe o măsuţă. Ea doar credea că lumea era ceea ce văzuse ea odată în copilărie şi îşi amintea că unii oameni spuseseră despre tatăl ei că este ca un copil mare. Singură, în pacea gândurilor ei, era un fel de azil cu prea multă iubire pentru copii şi bătrâni neputincioşi; se simţea ca o mamă şi desigur nu înţelesese că ea însăşi devenise acel copil mare.
Acum, la noul loc de muncă situat în apropierea locuinţei, copiii îi spuneau doamnă. Uneori doamna Marta. Îşi înnăbuşea durerea faptului că la vârsta ei toate doamnele profesoare nu mai pot fi decât doamne. De fapt nici nu se gândea vreodată la acest lucru. Încerca să uite că nişte fete i-au spus în recreaţie că ei i-ar trebui un copil al ei să îl legene şi să îl îngrijească. Nu a ştiut ce să le răspundă. Găsea câte ceva de lucru de dimineaţă până seara în casă, se gândea numai la teze, extemporale, examinări sau proiecte de lecţie cât mai interesante. Aşa spera ea să reuşească, din nou fără niciun pic de fantezie. Îşi consuma o parte din salariul mic pe hârtii şi cerneală de imprimantă pentru materialele didactice pe care ea le considera necesare la orele de la şcoală, sau care îi erau insistent cerute de şefi sau inspectori. Mergea des la şedinţe obligatorii, unde asculta un lung pomelnic de nume şi posibile activităţi şcolare viitoare, la fel cu pomelnicul din slujbele bisericeşti. Odată şedinţa s-a ţinut chiar la internatul unei şcoli de teologie unde bucătarul sfiinţiilor lor le-a oferit cu dărnicie gustări de post, dar cu deosebit succes printre profesoarele participante. A ocolit şi ea masa praznicului ciupind câte ceva pe ici pe colo, apoi a părăsit şedinţa înainte de finalul ei. Mergea uneori şi la cursuri de perfecţionare şi constata cu mirare, un sentiment constant în viaţa ei, că alte doamne profesoare se jucau ca nişte copii cu altfel de materiale didactice mai interesante, că dansau o horă de pieţe şi capitaluri unde se striga preţul şi se experimenta legea cererii şi ofertei. Ea ieşea puţin tristă pe culoar în pauză şi îşi aprindea mecanic câte o ţigară, obicei prin care încerca să uite că lumea e mai fantastică decât tot ce văzuse ea până atunci.
De pildă nu înţelegea rostul orelor de serviciu pe şcoală, în care unii profesori stăteau ziua întreagă într-o cămăruţă curată şi liniştită la ultimul etaj şi aveau un elev pe post de aghiotant, cu alte cuvinte tăiau frunza la câini. Deschisese registrul de însemnări de pe masă şi descoperise că alţi profesori aveau mai multă fantezie şi glumeau despre orele petrecute în acel turn de pază. Marta nu a înţeles nici de ce devenise şefă de catedră sau de ce i se cereau multe fişe şi proiecte şi tabele interminabile pe care nu putea să le umple cu lumea din fantezia ei goală. Ce să fi scris acolo, când ea număra numai ceea ce vedea în faţa ei şi nu ghicea defel ce se ascunde după oricare perete?
De fapt, nu înţelegea multe lucruri. Un coleg de serviciu, mult mai popular printre elevi, a încercat să îi deschidă ochii şi i-a spus: „Eşti o materialistă. Tu chiar crezi că masa asta din cancelarie este pur şi simplu numai o masă? Tu chiar crezi că ea există ca atare aici şi acum?” Ea a răspuns simplu da. Nu iubea dialectica hegeliană şi nici sofismele de orice tip. Nu era o persoană atrăgătoare în conversaţii. Celelalte doamne profesoare vorbeau despre jocul cu mărgelele de sticlă şi în general despre cărţi pe care ea nu le citise. Atunci s-a simţit mai tristă şi prea singură, dar încă nu îşi pierduse speranţa. Ştia, încă dinainte să devină copil mare, că ea mereu rămânea în afara modelor din societate. Îşi amintea vag poezia lui Ion Barbu despre domnişoara dincolo de mode şi timp. Tot ce planifica era în zadar. Faptul că logica nu este suficientă în viaţă era o lecţie pe care ea nu o înţelegea. Prima oară reuşea, apoi totul se dărâma. La fel cum în copilărie fusese printre primele la prima probă de alergare de rezistenţă, dar ultima la a doua, când celelalte fete au înţeles cum trebuie să alerge. Odată, când colegele ei de serviciu fumau în pauză (obicei interzis elevilor), una dintre ele a glumit că sunt prea multe vrăjitoare la un singur ceaun, respectiv singura scrumieră de pe masă. Martei nu i se potrivea astfel de umor, în realitate nu prea înţelegea glumele celorlalţi şi pentru o clipă a crezut că poate chiar ea era ceaunul, dar mai apoi a scuturat repede scrumul, ca să uite, şi lumea părea din nou la fel. Tot la fel nu a înţeles prea bine de ce au rămas atât de mult timp în curtea liceului, atât profesori cât şi elevi, după o simplă simulare de incendiu, dar cu pompieri adevăraţi probabil, căţărându-se şi stropind din belşug zidurile liceului.
După aceea a urmat conflictul cu una din clasele la care preda. Refuzase categoric să fie dirigintă, fiindcă oricum avea prea multe hărtii de administrat. Ea rămăsese doar profesoară, dar numai ca titlu onorific. Realitatea era că la orele de curs, unii dintre elevii aceia atât de drăguţi, la care ea ţinea prea mult cu inima ei prea rotundă, nici măcar nu o ascultau. Aşa vedea ea, aşa credea ea. Tinerii de 16-17 ani (de fapt ea aşa credea că sunt, nu chiar copii cum spuneau ceilalţi profesori) făceau zgomot în toate felurile peste glasul ei slab şi, când se întorcea la tablă să noteze şi să explice vreo formulă, o ploaie de proiectile mari şi mici din hârtie reciclabilă sau cretă ţintea la ţinuta ei destul de impecabilă altminteri. După mai multe mici războaie fără succes, s-a plâns altor profesori, care erau şi diriginţi sau diriginte, şi ei i-au spus pe un ton paşnic că ea deţine pâinea şi cuţitul şi ar trebui să înţeleagă asta. A încercat Marta atunci să îi admonesteze pe elevi, să îi lovească cu note mici, dacă ele erau meritate desigur, dar a fost şi mai rău. A intervenit şi psihologul şcolii şi copiii au scris pe bileţele anonime ce îi reproşează doamnei profesoare...un bilet (ştia ea de la cine) scria că se pare că e o persoană bine intenţionată, dar...altcineva (nu ştia ea cine) scria că e prea grasă şi cei mai mulţi scriau că ea nu ştie sau nu poate să comunice, să aibă un dialog cu ei. Marta s-a întristat, era singurul lucru pe care nu l-ar fi dorit, fiindcă tot ceea ce încercase ea mereu fusese dialogul. Încă o lecţie pe care nu o înţelesese era că dialogul nu apare atunci când îl doreşti.
După doi ani de ucenicie, Marta a plecat, din diverse motive, de la acel loc de muncă. A rămas singură cu chirie, ca un ceas cu cuc defect. Domnul binevoitor nu a mai ajutat-o şi banii ei dintr-o moştenire neaşteptată s-au tot împuţinat. Mai mult decât atât, clubul de noapte de la parterul blocului s-a reînfiinţat cu noi cai putere şi nopţile au devenit coşmaruri în realitate. Ceea ce am notat aici sunt spicuiri din jurnalul ei, care a ajuns întâmplător la mine în geantă. L-am citit cu deosebit interes, fiind eu însămi o altfel de Martă. La etajul trei şi jumătate, deasupra apartamentului ei, s-a înfiinţat o firmă de avocatură cu tinere doamne pe tocuri şi în weekenduri şi în afara orelor de program. După ce Marta a reuşit mai apoi să se mute în altă parte a oraşului nu mai pot spune ce s-a întâmplat, fiindcă jurnalul ei se încheie acolo cu vorbele: „rămâne de văzut”. Se pare că s-a mutat probabil undeva lângă Foişorul de Foc, ca să poată eventual vizita muzeul pompierilor, fantastic ca orice altfel de muzeu.
Această povestire nu e ficțiune, e adevărul despre ceea ce mi s-a întâmplat în timpul șederii mele în blocul doi, doar că ”domnul binevoitor” erau părinții mei.(azi, 7 ianuarie 2021)
desenele mele cu mouse-ul - o parte din mine, le postez aici fiind complet izolată de peste 38 de ani, probabil le voi șterge
marți, 29 aprilie 2014
duminică, 20 aprilie 2014
Sinucidere certă
CRISTOS A ÎNVIAT!
Aceasta e ultima mea postare pe acest blog. Poate voi mai scrie câteva poezii pe celelalte bloguri ale mele. M-au torturat enorm în ultimele săptămâni, m-au scuipat mereu cu idei aberante, urâte şi ameninţări şi multe altele. Am suferit şi trupeşte enorm. M-au torturat fie că am luat fie că nu am luat medicamentele. În prezent le iau. Mai stau puţin pe lumea asta. Peste un timp, dacă veţi vedea că nu mai apare nicio postare nouă pe acest blog, veţi şti sigur că am murit adică m-am sinucis, în esenţă ucisă monstruos. Nu am auzit niciodată voci, doar gândurile lor abjecte şi o grămadă de minciuni despre mine. Sau despre ţara asta...spuneau că este o ţară de asasini şi din cauza asta nu am ce căuta între ei, dar eu nu cred aşa ceva. Pe acest blog au umblat la postări la HTML, unde au introdus dedesubt multe coduri de semne şi cifre, nu ştiu dacă ele modifică textele mele. Azi şi mâine le curăţ. Ştiu că alţii pot oricum modifica blogul sau postările mele oricând, şi după ce mor. Un timp poate vor fi corecte dar oricum nu am cititori mulţi. Nu vreau să fie Zăgrean Leon următorul ţap ispăşitor în locul meu, dar din păcate din motive obiective nu mai pot scrie povestea despre acea iubire nevinovată şi fără păcat din partea mea. Oricum moartea mea nu vă foloseşte la nimic şi nu e adevărat că vă veţi simţi mai bine cum mi-au spus unii.
Şi fiindcă unii mă tot luau la rost zilele trecute că eu sunt proastă şi nu înţeleg că în 89 a fost lovitură de stat, nu revoluţie, las aici ceea ce am scris pe youtube noaptea trecută drept comentariu la un cântec al lui Valeriu Sterian, a cărui soţie am cunoscut-o.
Sunt din generaţia veche, probabil pe ducă, dintre cei care au terminat liceul în 1989. Nu cred că sunt ratată şi dezadaptată din cauza fostului regim şi nu am împrăştiat nicio sămânţă generaţiilor mai tinere şi mai privilegiate decât am fost eu. (vezi Radu Miron mai jos)! Nu putem judeca normal şi corect şi nu putem condamna viitorul generaţiilor de azi, fiindcă pentru vremurile ce vin nu există martori! @pramatia--sunt parţial de acord cu tine că poate a fost o lovitură de stat; m-am documentat azi ce înseamnă lovitură de stat şi caracteristicile se potrivesc. În general nu am fost un om curios şi detest politica. Mai e scris că dacă o lovitură de stat e nereuşită poate urma un război civil. D-zeu ne-a ferit de aşa ceva. Tatăl meu, Dzeu să îl ierte, fiindcă în esenţă datorită lui exist, urla la mine în anul 90 "ce, tu vrei să fie război civil?" Eu nu aveam şi nu am legătură cu politica, spun doar adevărul gol-goluţ. Poate tata se gândea la altcineva şi eu nu înţelesesem atunci. Au fost tulburări în 90, dar nu chiar război civil. După un anumit tip de lovitură de stat poate urma alta, legată de armata statului, mai caută surse şi vei găsi ce spun eu. @marian dronean--sunt parţial de acord şi cu tine, ai idei interesante care stimulează gândirea, poate uneori idei exagerate Eu am fost pe 22 în faţa CCului şi nu ştiam că eram filmată de televiziune (vezi rolul mass-mediei în lovituri de stat de exemplu, găseşti şi pe net). Vreau să adaug că pentru mine acest cântec a fost mereu un cântec fără implicaţii politice, fiindcă nu mă interesează politica şi am trăit izolată şi îmi place pur şi simplu drept cântec! Pentru ce am păţit eu la revoluţie sau lovitură de stat, cum preferi, vezi textul meu cu câteva zeci de cititori, nu mulţi, pe un site literar din România. P.S. Lumea mă consideră nebună, că aş fi fost victima revoluţiei ...şi din 92 nu mai am niciun drept, nici de muncă. Viitorul pentru mine e foamea, deşi am răbdat multe şi în fostul regim. Erată...marian androne
http://youtu.be/IqgozEGAfVg
Azi 20 aprilie 2014
De fapt nu ştiu dacă mai are vreun rost să curăţ textele din trecut pe HTML, fiindcă tocmai am curăţat unul şi au reapărut, nu mai explic cum. Poate totuşi textele sunt complete şi exacte. Eu, pe calculatorul meu, le văd complete şi nemodificate.
Mai adaug câteva lucruri poate înainte de a muri, dar numai pe această postare. Azi, 20 aprilie 2014, iar au venit cu minciuni urâte şi violenţă barbară asupra mea. Gândurile lor, citez "Nu putem recunoaşte adevărul (deci te omorâm şi trebuie să mori) fiindcă dacă am recunoaşte adevărul ne-ar scuipa toată lumea". Nu au niciun fel de logică. Viaţa mea a fost o poveste frumoasă, dacă e povestită ca adevăr, se va putea observa că am fost din copilărie un om bun şi fără greşeli, că am avut toată viaţa caracter frumos, că am fost un om calm şi constant, că eram inteligentă dar profesorii (de la 11 la 17 ani, unii dintre ei, spuneau că sunt prea matură pentru vârsta mea şi minţeau că desenele mele de exemplu nu erau ale mele). E adevărat că nu am păcătuit şi nu am greşit nimic. Deci nu e nimic ruşinos sau de scuipat legat de adevărul despre mine. Din păcate nu am reuşit să scriu totul pe blog, căci ar fi fost mai multe povestiri adevărate din care se poate vedea clar că am fost un om frumos ca suflet, dar şi bun mereu cu alţii şi că tot ce spun medicii psihiatri sau alţii sunt doar minciuni, ca să mă omoare. Din aceste cuvinte pe care ei le repetă mereu, respectiv că nu pot sau nu vor să recunoască adevărul fiindcă i-ar scuipa toţi, am tras concluzia că de fapt ei sunt asasini monstruoşi şi că nu vor adevărul fiindcă alţii i-ar scuipa dacă îşi recunosc crimele faţă de un om nevinovat, cum am fost mereu.
Tot azi, zi sfântă de Paşte, am ieşit puţin pe stradă şi nişte oameni abjecţi au intrat iar peste gândurile mele (după tot ce a fost de vreo lună Doamne!)cu vorbele că ei au inventat acum pentru poporul român ideea că eu mi-aş fi pierdut memoria asupra trecutului, când de fapt ţin minte totul şi precis nu am greşit sau păcătuit nimic. Mai mult decât atât, aceşti oameni răi şi fameni , vorba lui Eminescu, au zis că eu trebuie să fac pe nebuna ca oamenii să creadă că eu sunt nebună, fiindcă poporul nu mă vrea. Eu nu înţeleg ce vor să spună. Cum adică, dacă nu îţi place de un om nu îi dai voie să muncească şi îl omori în chinuri groaznice numai fiindcă nu îţi place? Eu nu am fost Lăpuşneanu care spunea "dacă voi nu mă vreţi eu vă vreau", am fost doar un om perfect normal; e adevărat însă că mereu am ţinut mult la oameni. Cum pot aceşti ticăloşi să vrea să îmi grăbească moartea acum şi în ce scop îmi vor moartea nu înţeleg. Nu îmi vine să cred că după ce au aruncat ură şi minciună asupra mea timp de 30 de ani, acum ei îmi cer mie să mint că aş fi nebună şi chipurile ei au îndoctrinat poporul să creadă că eu aş fi uitat ceva. Ţin minte totul, în afară de detalii din cărţi mai complexe intelectual. Dar absolut tot esenţialul în rest.
21 aprilie, 2014 Azi, printre diverse atacuri din partea unora, am observat (de fapt de aseară) că siteul agonia.net sau www.poezie.ro nu mai este disponibil, cel puţin pentru mine. În mod straniu paginile în limba franceză sau engleză ale siteului, unde am câteva texte, pot fi accesate. Pentru pagina română scrie Forbidden access, adică acces interzis. Poate îşi va reveni, dacă nu, nu trebuie să îmi pese că am pierdut doar câteva lucruri pe care nu le am în calculator. Oricum textele mele nu sunt acceptabile sau plăcute pentru ceilalţi. Scrisesem doamnei editor Reiter un mail cu câteva zile în urmă când siteul încă mai mergea, în care semnalam că e o greşeală legat de fotografia mea de profil. Nu mi-a răspuns, apoi am trimis acelaşi mail încă de două ori, în speranţa că poate poza mea de profil se va repara. Nu mi-a răspuns şi de aseară siteul nu mai e funcţional. Nu pusesem decât câteva comentarii bune la poezii care mi-au plăcut, dar, nu ştiu de ce, autorii lor nu mi-au răspuns de vreo săptămână şi apoi am înţeles să nu mai scriu comentarii, deci nu am greşit nimic. Dar am văzut că altor comentarii le răspundeau. Mai mult decât atât, deşi am postat mai demult un comentariu pozitiv şi sincer la un poem al lui Vasile Munteanu, el mi-a răspuns destul de urât, ceilalţi nu mi-au răspuns deloc.
Pe alt site, hermeneia.com, unde mi-au spus că niciun text al meu nu e bun, mi-au eliminat drept foarte proaste două haiku-uri, fără să motiveze de ce, cum au făcut în alte cazuri la alţi poeţi. Bun, eu nu sunt poet, recunosc că poeziile mele sunt foarte slabe, altfel în 7 ani şi jumătate m-ar fi publicat. Dar nu e normal cum s-au comportat şi nici ipocrizia de a îmi lăsa alte texte pe prima pagină.
23 aprilie 2014 Azi dimineaţă m-a sunat Irina de la Constanţa, căreia i-am dăruit în august 2013 cel mai frumos ţolob de la mama Limpi, când ea mi-a plătit hotelul o noapte la Constanţa. Eu i l-am dat cu drag, ea m-a ajutat. Azi m-a trezit din somn şi nu am apucat să răspund şi când am sunat-o mai apoi de două ori nu a mai răspuns şi nici nu a mai sunat. Ea m-a vizitat odată cu mama ei la casa aceea cu scrinul negru şi otrăvuri de care am mai scris. Apoi a refuzat să mă viziteze după ce m-am mutat la apartamentul meu, şi mi-a părut rău fiindcă în 2006-2007 şi chiar mai apoi eram fericită şi ţineam curăţenie lună zi de zi. Dar ne-am mai văzut la părinţii ei acasă. Odată nu mi-a plăcut că îmi punea coarne în poză, cum făcea naşul meu când eram mică. Ea era mereu ocupată şi foarte grăbită, nu a avut timp de mine de fapt. Îmi amintesc când ea m-a dus pe acoperişul blocului ei odată şi apoi cum, întorcându-mă de la Cluj, m-am dus singură acolo şi m-am gândit la sinucidere, fiindcă la blocul meu ieşirea pe acoeriş era încuiată. Nu ar fi fost bine nici să mă fi omorât atunci în 91, mai bine ar fi fost la 13 ani când a început calvarul meu. Dar chiar când mă gândeam eu atunci a apărut un bărbat necunoscut pe acoperiş. Şi am rămas în viaţă. Ieri am avut o criză de dureri şi arsuri de stomac şi colici care m-a ţinut la pat vreo 5 ore. Azi mă mănâncă degetele mâinilor şi am bube roşii care nu trec şi nici mâncărimile de vreo două săptămâni, deşi am luat antialergice zilnic.Acum am amanetat trei inele din cele 5 pe care le am, pentru vreo 250 lei. Le voi prelungi luna viitoare, fiindcă nu voi avea bani să le plătesc. Poate totuşi nu le voi pierde. Acum iar nu ami am niciun leu, a trebuit să cumpăr şi medicamente şi pamperşi şi am mâncat şi fumat mult din cauza torturilor din partea altora. M-am gândit să mă omor chiar azi, dar era Sf. Gheorghe şi poimâine e Izvorul Tămăduirii. Nu vreau să mor în vreo zi cu semnificaţie religioasă sau de alt fel mai mare.
29 aprilie 2014 Iar m-au torturat azi noapte urât şi morbid. Eu oricum voi muri dacă nu voi avea copil anul ăsta şi să am drepturi cum spuneam depline şi să fie tot adevărul. Ei îmi tot spun gânduri urâte, exact că ei nu vor să recunoască adevărul fiindcă altfel îi omoară pe ei şi preferă să mintă şi să mă omoare pe mine. Din păcate nu m-au mai lăsat de vreo lună să fac baie şi să fac curat. E oribil. S-a băgat unul care spune că decât să fie tată de copil nenoricit mai bine moare. Aşa şi eu, mai bine mor, decât fără copilul meu, care înseamnă mai mult decât viaţa pentru mine, încă din 1984. Şi ei ştiau asta.
3 mai 2014. Zilele acestea tot intră peste mine unii cu gânduri urâte şi violente. ca de obicei, nu înţeleg, fiindcă nu am greşit nimic niciodată. Citez "nebuna aia nu înţelege că toţi vor să se omoare şi că trebuie să se omoare, şi cu cât mai repede cu atât mai bine?" Nu înţeleg de ce ...oare la mine se referă drept nebună şi de ce, şi de ce îmi vor moartea, la ce le foloseşte? Majoritatea acestor g\nduri negative au fost la persoana a IIIa, puţini au intrat direct peste mine cu gânduri de genul "Tu Cristina trebuie să mori pentru porcii ăia care te-au distrus".
6 mai 2014. Iar au intrat peste mine cu gânduri de genul că trebuie să mă omoare că poporul mă urăşte..!!!??? Nu înţeleg ce vor şi de ce. Voi încerca înainte de a muri să scriu aici şi povestea iubirii mele nevinovate faţă de Zăgrean, şi poate alte câteva povestiri mai puţin importante pentru rostul vieţii mele. Oricum am scris absolut tot esenţialul. Repet, nu am greşit nimic şi am fost mereu un bun şi luminos cu ceilalţi, o influenţă pozitivă, am dăruit numai binele şi am primit numai răul. Oricum ei ziceau că de aia am fost condamnată la moarte din cauză că Zăgrean m-a sedus şi păcălit că mă iubeşte. Nu ştiu cu ce voi începe, poate voi încerca o ordine a faptelor cam cum s-au derulat în timp, dar după atâtea chinuri cerebrale ale altora asupra mea ordinea nu va fi poate perfectă, dar faptele da. Ei zic că oamenii de aceea mă consideră nebună, că m-am lăsat păcălită de Zăgrean şi am ţinut mult la el şi am crezut în promisiunile lui. Voi încerca o ordine aproape perfectă.
7 mai 2014. M-am sculat cu greu la 2 după masa. În ultimele zile numai aşa. Sunt foarte deprimată, nu mai pot din cauza rupturii psihice de 30 de ani deja, nu înţeleg de ce întârzie adevărul în cazul meu, să mă bucur să fiu între oameni, să muncesc mult, să fiu fericită cu copilul meu...Nu am greşit absolut nimic întreaga viaţă. Să se ştie public că nu am fost niciodată nebună şi tot restul. M-a durut ficatul sau bila din nou toată noaptea. Mă mănâncă degetele şi mi se scorojeşte pielea. Am probleme şi la bont. Dacă nu vor ei în curând să fie tot adevărul şi să am drepturi depline şi copil voi muri...Azi m-am bucurat că am avut energie să fac şi eu o baie după peste două luni de când nu am mai făcut. Mi s-a stricat duşul în mână când curăţam cada...Maică-mea mă ia la rost orice îi spun, îmi răspunde mereu urât şi nu am cui spune nimic. Nu am bani...abia mi-ajunge să mănânc. Şi de fapt maică-mea mi-a stricat şi duşul şi WCul anul trecut şi de atunci nu am bani să le repar. Ce să mă fac? Atât eram de bucuroasă să fac şi eu o baie...ea a înlocuit furtunul de la duş cu mâna ei, după ce l-a stricat, cu unul mai prost care s-a stricat azi. Numai ea a făcut baie la mine, eu nu mai putusem.
10 mai 2014. Noaptea trecută nu ştiu cine a venit sexual peste mine. A fost înfiorător, puneţi-vă în locul meu, după tot ce am suferit fără vreo greşeală...este groaznic, toţi îmi vor doar moartea. Azi a fost mama pe la mine şi mi-a făcut din nou o scenă urâtă... nu este din cauza fuamtului, ţin minte totul de 30 de ani, îmi făcea mereu şi când nu am fumat doi ani în 2006-2007, îmi făcea mereu scene şi mă bătea urât fără ca eu să o provoc şi fără vină din partea mea şi când eram copil sau în anii de liceu...nu înţeleg de ce societatea doreşte să ascundă adevărul frumos despre mine şi toţi vor să se bucure maică-mea asta oribilă de moartea mea.
20 mai 2014. Acum două nopţi nu am putut dormi toată noaptea fiindcă m-a durut enorm încontinuu în fund...nu ştiu ce am cancer sau altceva mai puţin grav. Din cauza asta am fost foarte amărâtă şi nu am reuşit să mă scol dimineaţa în ultimele 2 zile şi stau în apartamentul meu într-o mizerie feroce fiindcă s-a adunat mult gunoi şi praf în 3 luni. Din fericire am reuşit să fac baie după peste 2 luni de nespălare acum câteva zile. Însă nenorocirea este că exact când îmi revin şi simt că am putere să fac baie sau să fac curat, ceea ce este foarte necesar, nu e un moft, tocmai atunci mă lovesc unii oameni răi de la distanţă, noaptea sau ziua,cu dureri de cap sau corp sau orori sexuale....şi trec luni de zile fără igienă deloc... Doamne, sunt atât de nenorocită, şi ei nu vor să recunoască adevărul că am fost un om perfect din 1984, doar torturată de nişte oameni porci şi nu am fost niciodată nebună, fără drepturi depline şi copil mor desigur 100%..
27 mai 2014. Azi e marţi şi abia zi pot să scriu. Mi-am mai revenit. În curând voi muri. Joia trecută mi-a venit ciclul, că dacă ajungeam la menopauză mai devreme, precis muream. Seara, deoarece stăteam de câteva zile fără niciun leu, fără mâncare şi fără ţigări, m-am dus la mama la Voluntari fiindcă aveam şi o datorie de plătit şi îmi trebuiau 30 de lei. Joi seara am adormit greu, am dormit cu ochii întredeschişi toată noaptea, adică somn incomplet. Vineri seara însă, de fapt toată noaptea, deşi aveam şi ciclu abundent, m-au violat sexual de la distanţă încontinuu şi oribil, poate dacă eram aici mă arucnam pe geam...m-am rugat din nou lui Dumnezeu degeaba şi medicamente nu aveam fiindcă m-au tot atacat mai înainte şi a trebuit să iau câte două. Îmi vine să vărs când mă gândesc ce mi-au făcut toată noaptea. Medicul nu îmi dă dreptul decât la o pastilă pe zi, deci şi ei mă omoară, după toate că nu am greşit absolut nimic întreaga viaţă şi după tot ce mi-aun făcut. Mi-a fost foarte rău şi sâmbătă, m-au atacat şi după ce am venit aici în Bucureşti. Acum mai am doar trei pastile şi mă îngrozesc ce îmi vor face din nou...azi am ieşit pe stradă şi iar au intrat porcii peste mine cu vorbele că ei nu pot să recunoască adevărul despre mine, şi preferă să mă omoare că altfel cade guvernul!! Scârbele dracu, merită blestemaţi pe veci, deşi eu nu blestem.
Azi, 7 ianuarie 2021 - nu m-am sinucis și nu știu sigur dacă așa se va întâmpla, fiindcă ei așa par să dorească să fie în continuare și eu nu am ce face, cum vedeți în concluziile mele - am scris deja 10. Bineînțeles că nu vreau să mor. În perioada descrisă mai sus, erau unii foarte agresivi care intrau urât și des peste mintea mea și mă chinuiau. Acum nu mai e așa, dar acum anii izolării sunt deja aproape 37 și abia mai rezist... Ei, da, erau cam ticăloși și eu numeam ticăloșii porci sau scârbe, fiind monstruos torturată de ei - nu doar f_tă, cum spun ei, ci și otrăvită și torturată cu zgomote în bloc și în jurul blocului și altele. Bineînțeles că sunt oameni, dar ticăloși.
Aceasta e ultima mea postare pe acest blog. Poate voi mai scrie câteva poezii pe celelalte bloguri ale mele. M-au torturat enorm în ultimele săptămâni, m-au scuipat mereu cu idei aberante, urâte şi ameninţări şi multe altele. Am suferit şi trupeşte enorm. M-au torturat fie că am luat fie că nu am luat medicamentele. În prezent le iau. Mai stau puţin pe lumea asta. Peste un timp, dacă veţi vedea că nu mai apare nicio postare nouă pe acest blog, veţi şti sigur că am murit adică m-am sinucis, în esenţă ucisă monstruos. Nu am auzit niciodată voci, doar gândurile lor abjecte şi o grămadă de minciuni despre mine. Sau despre ţara asta...spuneau că este o ţară de asasini şi din cauza asta nu am ce căuta între ei, dar eu nu cred aşa ceva. Pe acest blog au umblat la postări la HTML, unde au introdus dedesubt multe coduri de semne şi cifre, nu ştiu dacă ele modifică textele mele. Azi şi mâine le curăţ. Ştiu că alţii pot oricum modifica blogul sau postările mele oricând, şi după ce mor. Un timp poate vor fi corecte dar oricum nu am cititori mulţi. Nu vreau să fie Zăgrean Leon următorul ţap ispăşitor în locul meu, dar din păcate din motive obiective nu mai pot scrie povestea despre acea iubire nevinovată şi fără păcat din partea mea. Oricum moartea mea nu vă foloseşte la nimic şi nu e adevărat că vă veţi simţi mai bine cum mi-au spus unii.
Şi fiindcă unii mă tot luau la rost zilele trecute că eu sunt proastă şi nu înţeleg că în 89 a fost lovitură de stat, nu revoluţie, las aici ceea ce am scris pe youtube noaptea trecută drept comentariu la un cântec al lui Valeriu Sterian, a cărui soţie am cunoscut-o.
Sunt din generaţia veche, probabil pe ducă, dintre cei care au terminat liceul în 1989. Nu cred că sunt ratată şi dezadaptată din cauza fostului regim şi nu am împrăştiat nicio sămânţă generaţiilor mai tinere şi mai privilegiate decât am fost eu. (vezi Radu Miron mai jos)! Nu putem judeca normal şi corect şi nu putem condamna viitorul generaţiilor de azi, fiindcă pentru vremurile ce vin nu există martori! @pramatia--sunt parţial de acord cu tine că poate a fost o lovitură de stat; m-am documentat azi ce înseamnă lovitură de stat şi caracteristicile se potrivesc. În general nu am fost un om curios şi detest politica. Mai e scris că dacă o lovitură de stat e nereuşită poate urma un război civil. D-zeu ne-a ferit de aşa ceva. Tatăl meu, Dzeu să îl ierte, fiindcă în esenţă datorită lui exist, urla la mine în anul 90 "ce, tu vrei să fie război civil?" Eu nu aveam şi nu am legătură cu politica, spun doar adevărul gol-goluţ. Poate tata se gândea la altcineva şi eu nu înţelesesem atunci. Au fost tulburări în 90, dar nu chiar război civil. După un anumit tip de lovitură de stat poate urma alta, legată de armata statului, mai caută surse şi vei găsi ce spun eu. @marian dronean--sunt parţial de acord şi cu tine, ai idei interesante care stimulează gândirea, poate uneori idei exagerate Eu am fost pe 22 în faţa CCului şi nu ştiam că eram filmată de televiziune (vezi rolul mass-mediei în lovituri de stat de exemplu, găseşti şi pe net). Vreau să adaug că pentru mine acest cântec a fost mereu un cântec fără implicaţii politice, fiindcă nu mă interesează politica şi am trăit izolată şi îmi place pur şi simplu drept cântec! Pentru ce am păţit eu la revoluţie sau lovitură de stat, cum preferi, vezi textul meu cu câteva zeci de cititori, nu mulţi, pe un site literar din România. P.S. Lumea mă consideră nebună, că aş fi fost victima revoluţiei ...şi din 92 nu mai am niciun drept, nici de muncă. Viitorul pentru mine e foamea, deşi am răbdat multe şi în fostul regim. Erată...marian androne
http://youtu.be/IqgozEGAfVg
Azi 20 aprilie 2014
De fapt nu ştiu dacă mai are vreun rost să curăţ textele din trecut pe HTML, fiindcă tocmai am curăţat unul şi au reapărut, nu mai explic cum. Poate totuşi textele sunt complete şi exacte. Eu, pe calculatorul meu, le văd complete şi nemodificate.
Mai adaug câteva lucruri poate înainte de a muri, dar numai pe această postare. Azi, 20 aprilie 2014, iar au venit cu minciuni urâte şi violenţă barbară asupra mea. Gândurile lor, citez "Nu putem recunoaşte adevărul (deci te omorâm şi trebuie să mori) fiindcă dacă am recunoaşte adevărul ne-ar scuipa toată lumea". Nu au niciun fel de logică. Viaţa mea a fost o poveste frumoasă, dacă e povestită ca adevăr, se va putea observa că am fost din copilărie un om bun şi fără greşeli, că am avut toată viaţa caracter frumos, că am fost un om calm şi constant, că eram inteligentă dar profesorii (de la 11 la 17 ani, unii dintre ei, spuneau că sunt prea matură pentru vârsta mea şi minţeau că desenele mele de exemplu nu erau ale mele). E adevărat că nu am păcătuit şi nu am greşit nimic. Deci nu e nimic ruşinos sau de scuipat legat de adevărul despre mine. Din păcate nu am reuşit să scriu totul pe blog, căci ar fi fost mai multe povestiri adevărate din care se poate vedea clar că am fost un om frumos ca suflet, dar şi bun mereu cu alţii şi că tot ce spun medicii psihiatri sau alţii sunt doar minciuni, ca să mă omoare. Din aceste cuvinte pe care ei le repetă mereu, respectiv că nu pot sau nu vor să recunoască adevărul fiindcă i-ar scuipa toţi, am tras concluzia că de fapt ei sunt asasini monstruoşi şi că nu vor adevărul fiindcă alţii i-ar scuipa dacă îşi recunosc crimele faţă de un om nevinovat, cum am fost mereu.
Tot azi, zi sfântă de Paşte, am ieşit puţin pe stradă şi nişte oameni abjecţi au intrat iar peste gândurile mele (după tot ce a fost de vreo lună Doamne!)cu vorbele că ei au inventat acum pentru poporul român ideea că eu mi-aş fi pierdut memoria asupra trecutului, când de fapt ţin minte totul şi precis nu am greşit sau păcătuit nimic. Mai mult decât atât, aceşti oameni răi şi fameni , vorba lui Eminescu, au zis că eu trebuie să fac pe nebuna ca oamenii să creadă că eu sunt nebună, fiindcă poporul nu mă vrea. Eu nu înţeleg ce vor să spună. Cum adică, dacă nu îţi place de un om nu îi dai voie să muncească şi îl omori în chinuri groaznice numai fiindcă nu îţi place? Eu nu am fost Lăpuşneanu care spunea "dacă voi nu mă vreţi eu vă vreau", am fost doar un om perfect normal; e adevărat însă că mereu am ţinut mult la oameni. Cum pot aceşti ticăloşi să vrea să îmi grăbească moartea acum şi în ce scop îmi vor moartea nu înţeleg. Nu îmi vine să cred că după ce au aruncat ură şi minciună asupra mea timp de 30 de ani, acum ei îmi cer mie să mint că aş fi nebună şi chipurile ei au îndoctrinat poporul să creadă că eu aş fi uitat ceva. Ţin minte totul, în afară de detalii din cărţi mai complexe intelectual. Dar absolut tot esenţialul în rest.
21 aprilie, 2014 Azi, printre diverse atacuri din partea unora, am observat (de fapt de aseară) că siteul agonia.net sau www.poezie.ro nu mai este disponibil, cel puţin pentru mine. În mod straniu paginile în limba franceză sau engleză ale siteului, unde am câteva texte, pot fi accesate. Pentru pagina română scrie Forbidden access, adică acces interzis. Poate îşi va reveni, dacă nu, nu trebuie să îmi pese că am pierdut doar câteva lucruri pe care nu le am în calculator. Oricum textele mele nu sunt acceptabile sau plăcute pentru ceilalţi. Scrisesem doamnei editor Reiter un mail cu câteva zile în urmă când siteul încă mai mergea, în care semnalam că e o greşeală legat de fotografia mea de profil. Nu mi-a răspuns, apoi am trimis acelaşi mail încă de două ori, în speranţa că poate poza mea de profil se va repara. Nu mi-a răspuns şi de aseară siteul nu mai e funcţional. Nu pusesem decât câteva comentarii bune la poezii care mi-au plăcut, dar, nu ştiu de ce, autorii lor nu mi-au răspuns de vreo săptămână şi apoi am înţeles să nu mai scriu comentarii, deci nu am greşit nimic. Dar am văzut că altor comentarii le răspundeau. Mai mult decât atât, deşi am postat mai demult un comentariu pozitiv şi sincer la un poem al lui Vasile Munteanu, el mi-a răspuns destul de urât, ceilalţi nu mi-au răspuns deloc.
Pe alt site, hermeneia.com, unde mi-au spus că niciun text al meu nu e bun, mi-au eliminat drept foarte proaste două haiku-uri, fără să motiveze de ce, cum au făcut în alte cazuri la alţi poeţi. Bun, eu nu sunt poet, recunosc că poeziile mele sunt foarte slabe, altfel în 7 ani şi jumătate m-ar fi publicat. Dar nu e normal cum s-au comportat şi nici ipocrizia de a îmi lăsa alte texte pe prima pagină.
23 aprilie 2014 Azi dimineaţă m-a sunat Irina de la Constanţa, căreia i-am dăruit în august 2013 cel mai frumos ţolob de la mama Limpi, când ea mi-a plătit hotelul o noapte la Constanţa. Eu i l-am dat cu drag, ea m-a ajutat. Azi m-a trezit din somn şi nu am apucat să răspund şi când am sunat-o mai apoi de două ori nu a mai răspuns şi nici nu a mai sunat. Ea m-a vizitat odată cu mama ei la casa aceea cu scrinul negru şi otrăvuri de care am mai scris. Apoi a refuzat să mă viziteze după ce m-am mutat la apartamentul meu, şi mi-a părut rău fiindcă în 2006-2007 şi chiar mai apoi eram fericită şi ţineam curăţenie lună zi de zi. Dar ne-am mai văzut la părinţii ei acasă. Odată nu mi-a plăcut că îmi punea coarne în poză, cum făcea naşul meu când eram mică. Ea era mereu ocupată şi foarte grăbită, nu a avut timp de mine de fapt. Îmi amintesc când ea m-a dus pe acoperişul blocului ei odată şi apoi cum, întorcându-mă de la Cluj, m-am dus singură acolo şi m-am gândit la sinucidere, fiindcă la blocul meu ieşirea pe acoeriş era încuiată. Nu ar fi fost bine nici să mă fi omorât atunci în 91, mai bine ar fi fost la 13 ani când a început calvarul meu. Dar chiar când mă gândeam eu atunci a apărut un bărbat necunoscut pe acoperiş. Şi am rămas în viaţă. Ieri am avut o criză de dureri şi arsuri de stomac şi colici care m-a ţinut la pat vreo 5 ore. Azi mă mănâncă degetele mâinilor şi am bube roşii care nu trec şi nici mâncărimile de vreo două săptămâni, deşi am luat antialergice zilnic.Acum am amanetat trei inele din cele 5 pe care le am, pentru vreo 250 lei. Le voi prelungi luna viitoare, fiindcă nu voi avea bani să le plătesc. Poate totuşi nu le voi pierde. Acum iar nu ami am niciun leu, a trebuit să cumpăr şi medicamente şi pamperşi şi am mâncat şi fumat mult din cauza torturilor din partea altora. M-am gândit să mă omor chiar azi, dar era Sf. Gheorghe şi poimâine e Izvorul Tămăduirii. Nu vreau să mor în vreo zi cu semnificaţie religioasă sau de alt fel mai mare.
29 aprilie 2014 Iar m-au torturat azi noapte urât şi morbid. Eu oricum voi muri dacă nu voi avea copil anul ăsta şi să am drepturi cum spuneam depline şi să fie tot adevărul. Ei îmi tot spun gânduri urâte, exact că ei nu vor să recunoască adevărul fiindcă altfel îi omoară pe ei şi preferă să mintă şi să mă omoare pe mine. Din păcate nu m-au mai lăsat de vreo lună să fac baie şi să fac curat. E oribil. S-a băgat unul care spune că decât să fie tată de copil nenoricit mai bine moare. Aşa şi eu, mai bine mor, decât fără copilul meu, care înseamnă mai mult decât viaţa pentru mine, încă din 1984. Şi ei ştiau asta.
3 mai 2014. Zilele acestea tot intră peste mine unii cu gânduri urâte şi violente. ca de obicei, nu înţeleg, fiindcă nu am greşit nimic niciodată. Citez "nebuna aia nu înţelege că toţi vor să se omoare şi că trebuie să se omoare, şi cu cât mai repede cu atât mai bine?" Nu înţeleg de ce ...oare la mine se referă drept nebună şi de ce, şi de ce îmi vor moartea, la ce le foloseşte? Majoritatea acestor g\nduri negative au fost la persoana a IIIa, puţini au intrat direct peste mine cu gânduri de genul "Tu Cristina trebuie să mori pentru porcii ăia care te-au distrus".
6 mai 2014. Iar au intrat peste mine cu gânduri de genul că trebuie să mă omoare că poporul mă urăşte..!!!??? Nu înţeleg ce vor şi de ce. Voi încerca înainte de a muri să scriu aici şi povestea iubirii mele nevinovate faţă de Zăgrean, şi poate alte câteva povestiri mai puţin importante pentru rostul vieţii mele. Oricum am scris absolut tot esenţialul. Repet, nu am greşit nimic şi am fost mereu un bun şi luminos cu ceilalţi, o influenţă pozitivă, am dăruit numai binele şi am primit numai răul. Oricum ei ziceau că de aia am fost condamnată la moarte din cauză că Zăgrean m-a sedus şi păcălit că mă iubeşte. Nu ştiu cu ce voi începe, poate voi încerca o ordine a faptelor cam cum s-au derulat în timp, dar după atâtea chinuri cerebrale ale altora asupra mea ordinea nu va fi poate perfectă, dar faptele da. Ei zic că oamenii de aceea mă consideră nebună, că m-am lăsat păcălită de Zăgrean şi am ţinut mult la el şi am crezut în promisiunile lui. Voi încerca o ordine aproape perfectă.
7 mai 2014. M-am sculat cu greu la 2 după masa. În ultimele zile numai aşa. Sunt foarte deprimată, nu mai pot din cauza rupturii psihice de 30 de ani deja, nu înţeleg de ce întârzie adevărul în cazul meu, să mă bucur să fiu între oameni, să muncesc mult, să fiu fericită cu copilul meu...Nu am greşit absolut nimic întreaga viaţă. Să se ştie public că nu am fost niciodată nebună şi tot restul. M-a durut ficatul sau bila din nou toată noaptea. Mă mănâncă degetele şi mi se scorojeşte pielea. Am probleme şi la bont. Dacă nu vor ei în curând să fie tot adevărul şi să am drepturi depline şi copil voi muri...Azi m-am bucurat că am avut energie să fac şi eu o baie după peste două luni de când nu am mai făcut. Mi s-a stricat duşul în mână când curăţam cada...Maică-mea mă ia la rost orice îi spun, îmi răspunde mereu urât şi nu am cui spune nimic. Nu am bani...abia mi-ajunge să mănânc. Şi de fapt maică-mea mi-a stricat şi duşul şi WCul anul trecut şi de atunci nu am bani să le repar. Ce să mă fac? Atât eram de bucuroasă să fac şi eu o baie...ea a înlocuit furtunul de la duş cu mâna ei, după ce l-a stricat, cu unul mai prost care s-a stricat azi. Numai ea a făcut baie la mine, eu nu mai putusem.
10 mai 2014. Noaptea trecută nu ştiu cine a venit sexual peste mine. A fost înfiorător, puneţi-vă în locul meu, după tot ce am suferit fără vreo greşeală...este groaznic, toţi îmi vor doar moartea. Azi a fost mama pe la mine şi mi-a făcut din nou o scenă urâtă... nu este din cauza fuamtului, ţin minte totul de 30 de ani, îmi făcea mereu şi când nu am fumat doi ani în 2006-2007, îmi făcea mereu scene şi mă bătea urât fără ca eu să o provoc şi fără vină din partea mea şi când eram copil sau în anii de liceu...nu înţeleg de ce societatea doreşte să ascundă adevărul frumos despre mine şi toţi vor să se bucure maică-mea asta oribilă de moartea mea.
20 mai 2014. Acum două nopţi nu am putut dormi toată noaptea fiindcă m-a durut enorm încontinuu în fund...nu ştiu ce am cancer sau altceva mai puţin grav. Din cauza asta am fost foarte amărâtă şi nu am reuşit să mă scol dimineaţa în ultimele 2 zile şi stau în apartamentul meu într-o mizerie feroce fiindcă s-a adunat mult gunoi şi praf în 3 luni. Din fericire am reuşit să fac baie după peste 2 luni de nespălare acum câteva zile. Însă nenorocirea este că exact când îmi revin şi simt că am putere să fac baie sau să fac curat, ceea ce este foarte necesar, nu e un moft, tocmai atunci mă lovesc unii oameni răi de la distanţă, noaptea sau ziua,cu dureri de cap sau corp sau orori sexuale....şi trec luni de zile fără igienă deloc... Doamne, sunt atât de nenorocită, şi ei nu vor să recunoască adevărul că am fost un om perfect din 1984, doar torturată de nişte oameni porci şi nu am fost niciodată nebună, fără drepturi depline şi copil mor desigur 100%..
27 mai 2014. Azi e marţi şi abia zi pot să scriu. Mi-am mai revenit. În curând voi muri. Joia trecută mi-a venit ciclul, că dacă ajungeam la menopauză mai devreme, precis muream. Seara, deoarece stăteam de câteva zile fără niciun leu, fără mâncare şi fără ţigări, m-am dus la mama la Voluntari fiindcă aveam şi o datorie de plătit şi îmi trebuiau 30 de lei. Joi seara am adormit greu, am dormit cu ochii întredeschişi toată noaptea, adică somn incomplet. Vineri seara însă, de fapt toată noaptea, deşi aveam şi ciclu abundent, m-au violat sexual de la distanţă încontinuu şi oribil, poate dacă eram aici mă arucnam pe geam...m-am rugat din nou lui Dumnezeu degeaba şi medicamente nu aveam fiindcă m-au tot atacat mai înainte şi a trebuit să iau câte două. Îmi vine să vărs când mă gândesc ce mi-au făcut toată noaptea. Medicul nu îmi dă dreptul decât la o pastilă pe zi, deci şi ei mă omoară, după toate că nu am greşit absolut nimic întreaga viaţă şi după tot ce mi-aun făcut. Mi-a fost foarte rău şi sâmbătă, m-au atacat şi după ce am venit aici în Bucureşti. Acum mai am doar trei pastile şi mă îngrozesc ce îmi vor face din nou...azi am ieşit pe stradă şi iar au intrat porcii peste mine cu vorbele că ei nu pot să recunoască adevărul despre mine, şi preferă să mă omoare că altfel cade guvernul!! Scârbele dracu, merită blestemaţi pe veci, deşi eu nu blestem.
Azi, 7 ianuarie 2021 - nu m-am sinucis și nu știu sigur dacă așa se va întâmpla, fiindcă ei așa par să dorească să fie în continuare și eu nu am ce face, cum vedeți în concluziile mele - am scris deja 10. Bineînțeles că nu vreau să mor. În perioada descrisă mai sus, erau unii foarte agresivi care intrau urât și des peste mintea mea și mă chinuiau. Acum nu mai e așa, dar acum anii izolării sunt deja aproape 37 și abia mai rezist... Ei, da, erau cam ticăloși și eu numeam ticăloșii porci sau scârbe, fiind monstruos torturată de ei - nu doar f_tă, cum spun ei, ci și otrăvită și torturată cu zgomote în bloc și în jurul blocului și altele. Bineînțeles că sunt oameni, dar ticăloși.
sâmbătă, 12 aprilie 2014
Abuzuri instituţionale şi de stat
Am mai amintit poate că, fiind în căutarea drepturilor umane fundamentale
care toate mi-au fost negate (vezi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, inclusiv articolele legate de drepturile copilului pentru problemele mele din 84 până în 89),
am fost, începând cu 2002, la diferite instituţii şi organizaţii guvernamentale
sau nonguvernamentale, inclusiv la Ministerul Sănătăţii în 2004 şi totodată la
diverse persoane pe care le consideram mai influente poate, cerând ajutorul. În
total vreo 20 de locuri, pe care le voi aminti altădată, dacă voi avea tărie
destulă să fac acest lucru. Unii mi-au sugerat că drepturile omului sunt doar
pentru oamenii de rând şi normali, nu pentru cei declaraţi nebuni cum am fost
eu. Dar psihiatrii nu sunt Dumnezeu şi e evident că uneori se pot înşela când
condamnă un om nevinovat. De aceea continui să susţin că mi-au fost încălcate
drepturile fundamentale, deşi mulţi m-au luat în derâdere.
Ceea ce voi nota în acest memoriu sunt problemele legate de unele abuzuri ale statului asupra vieţii mele. Nu ştiu ce fel de stat este acesta, România în care trăiesc. Adică ştiu că e o democraţie, dar democraţiile care au partide şi parlament şi preşedinte au şi o ideologie politică care le domină. De exemplu neoliberalismul, neofascismul, naţionalismul, monarhismul şi enorm de multe altele, ale căror caracteristici se întrepătrund parţial.Vezi de exemplu lista
http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_political_ideologies
Ideologie nu înseamnă dacă e republică sau nu, dacă e parlamentară sau prezidenţială, ce fel de partid e la putere. Ideologia este spiritul general al conducerii politice a statului. Ceea ce am observat cu durere din experienţa vieţii mele, în special după schimbările politice din 89 dar şi înainte (puţin, fiind eu oricum copil), e că statul român nu este un stat de drept, lucru poate perimat, cu origine se pare în filozofia lui Kant. În statul de drept puterea statului e limitată pentru a înlătura abuzurile de putere arbitrare adupra cetăţenilor şi se pune accentul pe ceea ce este drept, just, adică un concept de dreptate bazată pe moralitate, etică, echitate, religie, lege, lege naturală, raţionalitate. Conform Wikipedia, că alte surse aci nu am căutat şi nu pot găsi, dar pot căuta, este un stat în care domneşte legea ca în conceptul angloamerican, dar în care accentul cade mai mult pe rolul dreptăţii morale. Ce poate face cetăţeanul de rând, om obişuit cum am fost eu, dacă legea, legată şi de puterea politică, este abuzivă şi strâmbă?
http://en.wikipedia.org/wiki/Rechtsstaat
De aceea mi-am pus problema ideologiei care guvernează România dincolo de partide şi democraţie. Şi o democraţie poate fi strâmbă. Dar mai ales abuzivă sau hiperautoritară sau opresivă.
Şi atunci, câutând eu printre diverse ideologii care mi se păreau mai aproape de ceea ce am observat eu în viaţa mea (destul de puţin, recunosc, nu am experienţă) am descoperit totuşi că există unele elemente clare din povestea vieţii mele, prezente într-o ideologie abuzivă, numită neofascism (cu accent totodată pe populismul de dreapta sau extremă dreaptă, aşa cum e scris că se întâmplă în această ideologie, pe care cei care o practică chipurile nu recunosc că o au la baza organizării lor politice). Sigur, veţi spune, ideologia poate fi doar a unui partid. Nu pot să vă contrazic, fiindcă nu am suficiente dovezi, dar voi explica ceea ce ştiu.
La acest link, despre neofascism
http://en.wikipedia.org/wiki/Neo-fascism
Acum voi cita dintr-o carte publicată în România, carte în care nazismul şi neonazismul nici nu există, respectiv Enciclopedia Universală Britannica variantă românească, cumpărată de mine mai ieftin acum câţiva ani în 2010:
„Filozofie politică şi mişcare care a părut în perioada de după Al Doilea Război Mondial [...] în favoarea naţionalismului extrem, se opune individualismului liberal, este împotriva marxismului şi a altor ideologii de stânga, încurajează învinovăţirea pe motive rasiste şi xenofobe şi promovează programele economice populiste de aripă dreaptă.[...]Ei fac mari eforturi să se înfăţişeze drept democraţii sau drept principalul curent de gândire [...] în Franţa Frontul Naţional, condus de Jean-Marie Le Pen şi, în Rusia, Partidul Liberal –Democrat, condus de Vladimir Jirinovski.”
Am dat şi exemplele de partide din acea carte deşi desigur nu am dovezi că ar fi adevărate. În politică oamenii de rând ca mine nu au cum ghici cine minte pe cine sau cine se luptă cu cine. Eu am fost oricum izolată şi fără interese politice sau legătură cu politica, dar mi-am exercitat dreptul la vot de mai multe ori, drept care nu mi-a fost luat, în mod ciudat. Dar în cazul meu a fost un drept complet iluzoriu, din afara societăţii. Exemplele din cartea aceea le scriu aici doar pentru că se spune şi se scrie că această ideologie neofascistă există actual şi pentru că eu am observat lucruri similare în ţara mea, care poate actual nu mai sunt (sau nu toate), dar prin care eu am suferit mult. Cu alte cuvinte nu acuz pe nimeni de neofascism, doar explic că am păţit ceva similar. Importantă este şi referirea la populism
http://en.wikipedia.org/wiki/Populism
Iată dovezile similare din viaţa mea:
1. Statul hiperopresiv asupra pacienţilor psihiatrici care nu au dreptul de a supravieţui, ca şi cum ar fi supuşi eutanasierii;
2. Statul hiperopresiv asupra handicapaţilor; cei care au un picior lipsă pot primi doar un ajutor infim şi nici reducere pe transportul în comun de suprafaţă; se consideră că oamenii cu un picior lipsă, dacă e protezat, sunt apţi de muncă; nu ştiu dacă oamenii care pierd un picior în accidente de circulaţie sau de muncă primesc vreo pensie, dar oricum asigurările de viaţă costă şi deci statul loveşte în tinerii săraci fără ani de muncă dacă nu mă înşel;
3. Statul hiperopresiv asupra profesorilor din mediul preuniversitar, când eram profesoară în 2003 avem doar 450 de lei salariu (patru milioane lei şi jumătate, scrişi pe carnetul de muncă, îl am şi azi) şi apoi au fost greve multe în acei ani ale profesorilor şi problema s-a rezolvat numai după ce eu am demisionat;
4. Birocraţia excesivă şi abuzivă în instituţii precum institutul medico legal sau tribunalul, unde am pierdut ultimii bani din moştenire fiindcă ceream doar o hârtie oficială necesară şi fusesem greşit îndrumată acolo, unde unii chiar şi-au bătut joc de mine ca şi cum mă judecam cu spitalul de psihiatrie sau cu oficiul pentru handicapaţi;
5. Statul hiperopresiv asupra celor persecutaţi de grupuri agresive din populaţie, cum am fost eu, sau abuzaţi chiar din copilărie, cărora li se refuză dreptul la muncă dar şi la pensie şi prin aceasta şi posibilitatea de a avea asigurare medicală, deci sunt omorâţi (eu am asigurare medicală numai fiindcă mi-am pierdut piciorul în tentativa de sinucidere, că dacă nu îl pierdeam nu o aveam, se dă certificat de handicap şi pentru bolile psihice, tot cu ajutor financiar foarte mic, dar cred că numai pentru cele grave, însă am dreptate în ceea am scris la acest punct);
6. Statul cu politică economică populistă şi demagogică exagerată, cum am explicat, prin care de exemplu a avut loc o cădere a pieţei imobiliare acum câţiva ani după ce eu am rămas fără bani lichizi din moştenire şi am pierdut din valoarea ei sau a chiriei încasate aproape jumătate. Acum abia trăiesc.
7. Statul care are legi noi despre vânzarea pădurilor de exemplu, care mă afectează după ce am trăit ani de zile fără bani şi fără să pot vinde partea mea legală dintr-o pădure, nici la Romsilva, parte moştenită legal şi drept;
8. Eu am apartamentul meu şi sunt coproprietară împreună cu mama la un alt apartament, singura mea sursă de venit prin chirie. Oameni care nu au dreptul la muncă nu pot avea altă sursă de venit şi există legi care lovesc din nou exact în cei săraci legat de impozite, lucru pe care nu îl mai pot preciza acum cu precizie fiindcă mama plăteşte impozitele mele;
9. Încă un lucru cert e că statul are legi prin care cei cu pensie de urmaşi, deci din nou oamenii nenorociţi poate fără vină, nu au dreptul să aibă şi salariu, în timp ce ceilalţi, cu pensie din anii de muncă (ani depuşi în fostul regim desigur) au dreptul. Acest lucru a afectat-o şi pe mama mea (care a trecut printr-un proces la tribunal, fiind nevinovată şi îndrumată şi ea greşit la oficiul pentru pensii, şi apoi şi-a schimbat pensia cu una mai mică, după anii ei de muncă. Eu nu pot trece la pensie de urmaş după tata fiindcă nu am bani şi pe nimeni să mă ajute şi nu ştiu sigur dacă mai am dreptul după ce o luase mama, fiind şi ea în viaţă.). Acest lucru în viitor poate afecta diverşi orfani nenorociţi;
10. În concluzie statul care oprimă şi jupoaie pe cei săraci fără milă, unde cei nevinovaţi nu pot găsi dreptate sau drepturi defel, un stat apropiat prea mult de concepţii ale darwinismului social, prezente şi în fascism.
Ori este acesta un popor de Iude în sensul biblic, cu un stat care latră dar şi muşcă până când mor toţi cei consideraţi mai sensibili? Aceasta e doar o metaforă, cele de mai sus sunt fapte clare. Poate că mai e speranţă pentru o lume mai morală măcar cu puţin.
12 aprilie 2014
Linkurile sunt în limba engleză dar le puteţi urma dacă daţi copy paste, nu am reuşit să le pun ca linkuri directe pe blog.
Şi un postscriptum, fiindcă tocmai am primit în mail, nu în spam, un mesaj despre nu ştiu ce pericol naţional de destrămare a graniţelor României. Vreau să spun că România e un stat al Uniunii Europene, lucru care mă atrăgea mult în tinereţea mea inocentă din motive pe care nu le mai explic. Nu cred că e un lucru rău. Dar, ceea ce m-a deranjat şi poate că am dreptate, este faptul că în manualele de liceu de acum mai mulţi ani (clasele 9-12 ce am găsit eu) era un europocentrism exagerat. Este un fel de act barbar să tai celelalte civilizaţii cu sabia din cărţi. Culturile africane, asiatice sau ale continentelor americane erau pomenite foarte vag şi succint. Vezi şi definiţia din dicţionar, cred că am dreptate:
http://www.dexonline.news20.ro/cuvant/europocentrism.html
Tot legat de dreptul meu la muncă şi supravieţuire pot adăuga că medicul de familie, care de altfel s-a purtat frumos cu mine şi cu toţi pacienţii, mi-a spus după 2007 că din cauza reglementărilor mai stricte ale UE, eu nu mai pot spera să am vreun post de muncă, cu diagnosticul meu psihiatric. În 2007 am lucrat aproape un an ca bibliotecară, cum am mai povestit şi am fost supusă unor abuzuri în interiorul instituţiei, legat de salarizare sau încadrarea mea şi am fost obligată să îmi dau demisia din cauza altor probleme cu colegii.
Ceea ce voi nota în acest memoriu sunt problemele legate de unele abuzuri ale statului asupra vieţii mele. Nu ştiu ce fel de stat este acesta, România în care trăiesc. Adică ştiu că e o democraţie, dar democraţiile care au partide şi parlament şi preşedinte au şi o ideologie politică care le domină. De exemplu neoliberalismul, neofascismul, naţionalismul, monarhismul şi enorm de multe altele, ale căror caracteristici se întrepătrund parţial.Vezi de exemplu lista
http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_political_ideologies
Ideologie nu înseamnă dacă e republică sau nu, dacă e parlamentară sau prezidenţială, ce fel de partid e la putere. Ideologia este spiritul general al conducerii politice a statului. Ceea ce am observat cu durere din experienţa vieţii mele, în special după schimbările politice din 89 dar şi înainte (puţin, fiind eu oricum copil), e că statul român nu este un stat de drept, lucru poate perimat, cu origine se pare în filozofia lui Kant. În statul de drept puterea statului e limitată pentru a înlătura abuzurile de putere arbitrare adupra cetăţenilor şi se pune accentul pe ceea ce este drept, just, adică un concept de dreptate bazată pe moralitate, etică, echitate, religie, lege, lege naturală, raţionalitate. Conform Wikipedia, că alte surse aci nu am căutat şi nu pot găsi, dar pot căuta, este un stat în care domneşte legea ca în conceptul angloamerican, dar în care accentul cade mai mult pe rolul dreptăţii morale. Ce poate face cetăţeanul de rând, om obişuit cum am fost eu, dacă legea, legată şi de puterea politică, este abuzivă şi strâmbă?
http://en.wikipedia.org/wiki/Rechtsstaat
De aceea mi-am pus problema ideologiei care guvernează România dincolo de partide şi democraţie. Şi o democraţie poate fi strâmbă. Dar mai ales abuzivă sau hiperautoritară sau opresivă.
Şi atunci, câutând eu printre diverse ideologii care mi se păreau mai aproape de ceea ce am observat eu în viaţa mea (destul de puţin, recunosc, nu am experienţă) am descoperit totuşi că există unele elemente clare din povestea vieţii mele, prezente într-o ideologie abuzivă, numită neofascism (cu accent totodată pe populismul de dreapta sau extremă dreaptă, aşa cum e scris că se întâmplă în această ideologie, pe care cei care o practică chipurile nu recunosc că o au la baza organizării lor politice). Sigur, veţi spune, ideologia poate fi doar a unui partid. Nu pot să vă contrazic, fiindcă nu am suficiente dovezi, dar voi explica ceea ce ştiu.
La acest link, despre neofascism
http://en.wikipedia.org/wiki/Neo-fascism
Acum voi cita dintr-o carte publicată în România, carte în care nazismul şi neonazismul nici nu există, respectiv Enciclopedia Universală Britannica variantă românească, cumpărată de mine mai ieftin acum câţiva ani în 2010:
„Filozofie politică şi mişcare care a părut în perioada de după Al Doilea Război Mondial [...] în favoarea naţionalismului extrem, se opune individualismului liberal, este împotriva marxismului şi a altor ideologii de stânga, încurajează învinovăţirea pe motive rasiste şi xenofobe şi promovează programele economice populiste de aripă dreaptă.[...]Ei fac mari eforturi să se înfăţişeze drept democraţii sau drept principalul curent de gândire [...] în Franţa Frontul Naţional, condus de Jean-Marie Le Pen şi, în Rusia, Partidul Liberal –Democrat, condus de Vladimir Jirinovski.”
Am dat şi exemplele de partide din acea carte deşi desigur nu am dovezi că ar fi adevărate. În politică oamenii de rând ca mine nu au cum ghici cine minte pe cine sau cine se luptă cu cine. Eu am fost oricum izolată şi fără interese politice sau legătură cu politica, dar mi-am exercitat dreptul la vot de mai multe ori, drept care nu mi-a fost luat, în mod ciudat. Dar în cazul meu a fost un drept complet iluzoriu, din afara societăţii. Exemplele din cartea aceea le scriu aici doar pentru că se spune şi se scrie că această ideologie neofascistă există actual şi pentru că eu am observat lucruri similare în ţara mea, care poate actual nu mai sunt (sau nu toate), dar prin care eu am suferit mult. Cu alte cuvinte nu acuz pe nimeni de neofascism, doar explic că am păţit ceva similar. Importantă este şi referirea la populism
http://en.wikipedia.org/wiki/Populism
Iată dovezile similare din viaţa mea:
1. Statul hiperopresiv asupra pacienţilor psihiatrici care nu au dreptul de a supravieţui, ca şi cum ar fi supuşi eutanasierii;
2. Statul hiperopresiv asupra handicapaţilor; cei care au un picior lipsă pot primi doar un ajutor infim şi nici reducere pe transportul în comun de suprafaţă; se consideră că oamenii cu un picior lipsă, dacă e protezat, sunt apţi de muncă; nu ştiu dacă oamenii care pierd un picior în accidente de circulaţie sau de muncă primesc vreo pensie, dar oricum asigurările de viaţă costă şi deci statul loveşte în tinerii săraci fără ani de muncă dacă nu mă înşel;
3. Statul hiperopresiv asupra profesorilor din mediul preuniversitar, când eram profesoară în 2003 avem doar 450 de lei salariu (patru milioane lei şi jumătate, scrişi pe carnetul de muncă, îl am şi azi) şi apoi au fost greve multe în acei ani ale profesorilor şi problema s-a rezolvat numai după ce eu am demisionat;
4. Birocraţia excesivă şi abuzivă în instituţii precum institutul medico legal sau tribunalul, unde am pierdut ultimii bani din moştenire fiindcă ceream doar o hârtie oficială necesară şi fusesem greşit îndrumată acolo, unde unii chiar şi-au bătut joc de mine ca şi cum mă judecam cu spitalul de psihiatrie sau cu oficiul pentru handicapaţi;
5. Statul hiperopresiv asupra celor persecutaţi de grupuri agresive din populaţie, cum am fost eu, sau abuzaţi chiar din copilărie, cărora li se refuză dreptul la muncă dar şi la pensie şi prin aceasta şi posibilitatea de a avea asigurare medicală, deci sunt omorâţi (eu am asigurare medicală numai fiindcă mi-am pierdut piciorul în tentativa de sinucidere, că dacă nu îl pierdeam nu o aveam, se dă certificat de handicap şi pentru bolile psihice, tot cu ajutor financiar foarte mic, dar cred că numai pentru cele grave, însă am dreptate în ceea am scris la acest punct);
6. Statul cu politică economică populistă şi demagogică exagerată, cum am explicat, prin care de exemplu a avut loc o cădere a pieţei imobiliare acum câţiva ani după ce eu am rămas fără bani lichizi din moştenire şi am pierdut din valoarea ei sau a chiriei încasate aproape jumătate. Acum abia trăiesc.
7. Statul care are legi noi despre vânzarea pădurilor de exemplu, care mă afectează după ce am trăit ani de zile fără bani şi fără să pot vinde partea mea legală dintr-o pădure, nici la Romsilva, parte moştenită legal şi drept;
8. Eu am apartamentul meu şi sunt coproprietară împreună cu mama la un alt apartament, singura mea sursă de venit prin chirie. Oameni care nu au dreptul la muncă nu pot avea altă sursă de venit şi există legi care lovesc din nou exact în cei săraci legat de impozite, lucru pe care nu îl mai pot preciza acum cu precizie fiindcă mama plăteşte impozitele mele;
9. Încă un lucru cert e că statul are legi prin care cei cu pensie de urmaşi, deci din nou oamenii nenorociţi poate fără vină, nu au dreptul să aibă şi salariu, în timp ce ceilalţi, cu pensie din anii de muncă (ani depuşi în fostul regim desigur) au dreptul. Acest lucru a afectat-o şi pe mama mea (care a trecut printr-un proces la tribunal, fiind nevinovată şi îndrumată şi ea greşit la oficiul pentru pensii, şi apoi şi-a schimbat pensia cu una mai mică, după anii ei de muncă. Eu nu pot trece la pensie de urmaş după tata fiindcă nu am bani şi pe nimeni să mă ajute şi nu ştiu sigur dacă mai am dreptul după ce o luase mama, fiind şi ea în viaţă.). Acest lucru în viitor poate afecta diverşi orfani nenorociţi;
10. În concluzie statul care oprimă şi jupoaie pe cei săraci fără milă, unde cei nevinovaţi nu pot găsi dreptate sau drepturi defel, un stat apropiat prea mult de concepţii ale darwinismului social, prezente şi în fascism.
Ori este acesta un popor de Iude în sensul biblic, cu un stat care latră dar şi muşcă până când mor toţi cei consideraţi mai sensibili? Aceasta e doar o metaforă, cele de mai sus sunt fapte clare. Poate că mai e speranţă pentru o lume mai morală măcar cu puţin.
12 aprilie 2014
Linkurile sunt în limba engleză dar le puteţi urma dacă daţi copy paste, nu am reuşit să le pun ca linkuri directe pe blog.
Şi un postscriptum, fiindcă tocmai am primit în mail, nu în spam, un mesaj despre nu ştiu ce pericol naţional de destrămare a graniţelor României. Vreau să spun că România e un stat al Uniunii Europene, lucru care mă atrăgea mult în tinereţea mea inocentă din motive pe care nu le mai explic. Nu cred că e un lucru rău. Dar, ceea ce m-a deranjat şi poate că am dreptate, este faptul că în manualele de liceu de acum mai mulţi ani (clasele 9-12 ce am găsit eu) era un europocentrism exagerat. Este un fel de act barbar să tai celelalte civilizaţii cu sabia din cărţi. Culturile africane, asiatice sau ale continentelor americane erau pomenite foarte vag şi succint. Vezi şi definiţia din dicţionar, cred că am dreptate:
http://www.dexonline.news20.ro/cuvant/europocentrism.html
Tot legat de dreptul meu la muncă şi supravieţuire pot adăuga că medicul de familie, care de altfel s-a purtat frumos cu mine şi cu toţi pacienţii, mi-a spus după 2007 că din cauza reglementărilor mai stricte ale UE, eu nu mai pot spera să am vreun post de muncă, cu diagnosticul meu psihiatric. În 2007 am lucrat aproape un an ca bibliotecară, cum am mai povestit şi am fost supusă unor abuzuri în interiorul instituţiei, legat de salarizare sau încadrarea mea şi am fost obligată să îmi dau demisia din cauza altor probleme cu colegii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)