adevăruri spirituale

Din nou adevărul, deşi curând voi muri, aşa cum vor oamenii răi, deşi nu am greşit absolut nimic şi nu am fost niciodată nebună.
Mai întâi de toate trebuie să precizez că eu nu sunt Dumnezeu, dar sunt câteva lucruri pe care trebuie să le ştiţi pentru a înţelege modul în care m-au torturat o viaţă întreagă, în afara faptului că mi-au spus de multe ori că pentru ei eu sunt un sacrificiu ca Isus Cristos.

1) Calmul meu deosebit, pacea, seninătatea şi intelectul puternic, lucruri proverbiale printre cei care m-au cunoscut. Nu sunt vanitoasă, aceste lucruri nu erau simplă linguşeală, erau adevărul. Acum mă doare foarte mult să îmi amintesc după o viaţă întreagă de suferinţă, închisoare şi abuzuri continue din 1984, când aveam doar 13 ani. Am dăruit în permanenţă numai binele celorlalţi, am primit în schimb numai răul şi ura şi lipsa de respect. Culmea abjecţiei, deşi m-au izolat complet şi m-au lăsat fără bani de pâine, au mai şi inventat că eu aş fi nebună, în ciuda faptului că nu am avut niciodată nici halucinaţii, nici delir şi absolut nicio altă tulburare, am citit totul despre aceste lucruri şi am avut suficientă inteligenţă pentru a mă judeca pe mine însămi şi chiar pe alţii. Am avut mereu şi un caracter perfect şi un suflet frumos. Am spus mereu adevărul, începând cu 1984, dar mama mea a spus încă de atunci că mă va distruge în chinuri şi oricum toată lumea o va crede pe ea şi va crede că eu sunt nebună. Deci încă o dată ideea sacrificiului, adică a unei crime monstruoase în care societatea este complice cu mama criminală, conform regulilor medicinii. Şi de ce? De ce ura faţă de omul bun? Nu ştiu, citiţi mai departe...Eu am trăit în chinuri inumane timp de 31 de ani, aşteptând să am copilul meu, fără nici cel mai mic păcat sau greşeală o viaţă întreagă, fără nicio urmă de nebunie. Ei mi-au spus chiar că credeau că mama mea este o mare vrăjitoare căreia chipurile sunt eu sacrificată, după care au inventat că proştii credeau că eu eram vrăjitoarea, deşi nu era absolut deloc logic. Eu am fost şi un om foarte răbdător, gândurile mele erau o infuzie de frumuseţe şi iubire, iubire adevărată faţă de oameni, care mi-a dat aripi până la stele. Apoi porcii au intrat în altarul şi biserica spiritului meu, au tâlhărit, au violat şi au scuipat, transformând totul în gunoi. Oamenii cred că eu am fost nebună şi m-au închis în spitalul de psihiatrie pentru simplul motiv că un profesor universitar m-a abuzat sexual, deşi eu nu am avut nici cel mai mic păcat. Dar el a avut imunitate fiind profesor universitar, în timp ce eu am implorat în genunchi din 1984 să am dreptul să fac o facultate ca om liber între oameni şi să am copil. Am explicat de ce consider că sunt un om de valoare şi merit aceste lucruri. Dar lumea l-a crezut pe el, deşi eu nu am minţit o viaţă întreagă, nici măcar o dată, iar psihiatrii m-au masacrat, spunând că ei fac acest lucru pentru a mă proteja de avansurile sexuale ale acelui monstru. Colegii şi profesorii mi-au spus că eu nu am dreptul să fac facultatea sau să profesez, din acelaşi motiv, adică pentru că el a poftit la carnea mea... Eu nu am avut absolut nicio dorinţă sexuală o viaţă întreagă. Numai după vârsta de 35 de ani am început să percep telepatic gândurile celorlalţi, care erau numai otravă, vugaritate şi ameninţări de moarte. Nu am auzit niciodată „voci”, au fost numai gânduri şi unii chiar mi-au spus pe mintea mea că e un lucru normal, dar că eu nu ştiam acest lucru până la 35 de ani, datorită marii mele purităţi sexuale. Acum câţiva ani mi-au spus că „tu eşti spiritul naţional al acestui popor” şi de aceea te-au distrus, parţial pentru că acesta e obiceiul lor, precum în faimoasele legende „Meşterul Manole” sau „Mioriţa”, care erau adesea citate de tatăl meu sau de alţii din jurul meu.. Ei spuneau că tocmai fiindcă am fost spiritul lor naţional m-au mâncat şi m-au torturat încontinuu exact după vârsta de 13 ani, respectiv trezirea mea ca om în vârsta tinereţii.
Un alt lucru foarte important este că am citit foarte mult, literatură, istorie, istoria artei, filozofie, fiind în contact cu valori culturale din trecut şi mi-am cultivat frumos intelectul. Am citit şi multă literatură românească şi am fost culegătoare de folclor în anii adolescenţei (am pierdut acele caiete). Trecând anii, am înţeles tot mai multe lucruri, inclusiv puterea muzicii asupra spiritului omenesc.

2) Modul în care am fost crescută şi legătura dintre intelectul şi trupul meu şi dimensiunea ancestrală a acestui popor şi altora. În primul rând, am avut o educaţie foarte bună, pas cu pas, poate mai mult decât vă puteţi imagina. În al doilea rând, am fost crescută în case mari, cu grădini şi curţi mari, deşi în totală sărăcie. Ceea ce era ciudat legat de aceste case este faptul că erau foarte rare printre celelalte case, fiind singurele izolate, separate complet de vecini, cu grădini în care nimeni din exterior nu mă putea vedea cum mă joc, ceea ce crea perfectă linişte în jurul meu şi un sentiment de deplină libertate. Ambele case, cea de lângă Bucureşti sau cea din centrul ţării, erau astfel. În al treilea rând, în ambele locuri erau obiecete vechi cu mare forţă şi valoare. Aici, lângă Bucureşti, aveam o tricicletă veche, jucării şi cărţi din perioada interbelică, cărţi scoase din circuit de regimul comunist. De asemenea erau multe fotografii vechi, bijuterii vechi şi obiecte antice şi preţioase de porţelan, şi multe alte obiecete vechi din care mai am o parte, multe au fost tâlhărite după moartea rudelor mele. Astfel eram în contact foarte strâns cu trecutul. Eram de mică foarte îndrăgostită de natură, având privilegiul să observ şi să înţeleg frumos fenomenele naturale. Printre multe alte lucruri, undeva într-o magazie veche, cineva pictase un Mickey Mouse aşa cum apăruse pe ecran prima oară la începutul secolului XX. Casa noastră de la ţară era exact în centrul geografic la României, aproape de Cârţa, zonă cu vechi tradiţii. Această casă, de asemenea săracă, era foarte diferită de celelalte case din sat, fiindcă avea multe comori vechi, costume populare, fotografii şi obiecte ceramice sau mobilier vechi şi frumos. Pe lângă războiul de ţesut din lemn erau multe obiecte vechi pentru procesarea lânii sau de altă folosinţă, ale căror nume parţial le cunoşteam, dar le-am uitat de-a lungul anilor de martiriu, la fel cum am uitat numele arborilor din pădure pe care bunicu mi-i arăta când mergeamcu carul după uscături. În ultimii ani fratele mamei mele a avut grijă să distrugă o parte din dovezi şi comori, de pildă a luat pozele la care mă uitam, unele obiecte, a distrus mobilier vechi şi deosebit... În sat, casa noastră era singura cu Isus răstignit la poartă, lucru care nu este obişnuit în acele locuri. (28.10.21 - am fost anul acesta până la Sebeș și am constatat că în zona Porumbacu de Sus au amplasat multe troițe prin sate. Nu era așa.)Bunicul meu, când era încă în viaţă, avea obiceiul să arunce vechituri, lucruri deosebite care nu mai pot fi întâlnite nici în muzee azi. După aceea l-au izolat mulţi ani până i-a venit timpul să moară. Bunicii mei erau ţărani foarte harnici în ciuda sărăciei, astfel încît gospodăria era înfloritoare în copilăria mea. Eu am fost de mică acolo în contact cu cântece şi tradiţii vechi pe care le preţuiam foarte mult, eram o adevărată păstrătoare. În ultimii mei ani de viaţă (destul de mulţi) nu am mai avut bani nici să ajung într-un parc în oraş, darmite acolo, în paradisul copilăriei mele. Am fost complet izolată, închisă în cameră şi torturată şi scuipată cu ură zilnic, în ciuda iertării pe care am oferit-o oamenilor. Nu am avut bani de hrană, darmite haine sau pantofi. Casa de lângă Bucureşti au vândut-o şi distrus-o.

3) Biserica şi morţii sau înmormântările. Este ceva asemănător cu obiectele vechi sau antice. Nu voi face referire al cultul morţilor de-a lungul istorie omenirii. Nu voi explica nimic despre disecţiile cadavrelor în Facultatea de Medicină. Este desigur ceva legat de aceste lucruri, asta este tot ce spun. Adaug că în ultimii ani rudele mele s-au stins din viaţă în zile semnificative, de Paşti, de Crăciun sau de Anul Nou. A fost foarte dureros pentru mine. În anul 2007, vreme de vreo două luni, unii au intrat peste mintea mea spunând încontinuu că se închină, se înclină în faţa evidenţei, se cutremură şi pleacă...Apoi am fost monstruos torturată sexual şi unii spuneau că acei oameni care mă chinuiau erau armata ţării. Atunci cine erau cei care se închinau? Dar eu eram calmă, eram înţeleaptă şi eram un om bun, cum fusesem toată viaţa. A fost în zadar. Crezusem în bine o viaţă întreagă, asta e tot. Ei intrau peste mintea mea cu vorbe vulgare şi mă afuriseau că eu eram curvă şi rea iar alţii intrau cu ideea contrară că am fost un copil chinuit de maică-sa toată viaţa fără vină, ca şi cum voiau să toarne în mintea omaenilor minciună despre mine şi în mai mică măsură adevăr. În ultimii ani m-au îngrăşat prin torturi enorme şi mi-au distrus intestinele şi organele interne. Măruntaiele naşului meu au fost îngropate în grădina mea, fiindcă aşa a spus cel care l-a îmbălsămat. Totuşi, omul acela care m-a crescut cu credinţă în bine şi dreptate, puţea înfiorător, fiindcă nu a putut fi îmbălsămat, după o suferinţă îndelungată.

Cu toate că tot ce am scris mai sus e adevărul, se pare că oamenii au creat legende referitor la caracteristicile mele spirituale, minciuni urâte, pline de venin şi ură. Adevărul este frumos, dar trist. Au inventat chiar că prin moartea mea ei speră să creeze o zonă liberă de fenomene seismice în România. În ultimii 10 ani am fost complet închisă şi înconjurată cu multă vulgaritate şi lipsa banilor pentru nevoi bazale. Prin tortură mi-au şters din creier comorile de cultură acumulate prin muncă asiduă de-a lungul vieţii. Dar amintirile din copilărie până azi nu le-au putut şterge. M-au masacrat, nu am fost niciodată nebună sau rea, nici măcar un strop. (Chiar acum ei spun că „aia e o adevărată doamnă pe lângă asta”. Nu ştiu la cine se referă, dar nu au dreptate, doar scuipă). Ce sa- ales de marea mea dragoste pentru omenire, de toate gândurile mele bune aruncate în vânt? Efectiv mi-au furat viaţa 44 de ani fiincă de când sunt tânără cu conştiinţă proprie, din 1984, nu m-au mai lăsat să exist deloc. Au încercat să mă facă să cred că Bucureştiul este o cloacă de draci, teorie care nu e validă, fiindcă lucruri rele se întâmplă şi în alte părţi din câte am putut vedea şi eu. În ultimii ani am fost obligată de foame să cerşesc la colţul străzii de câteva ori, după tot ce mi-au făcut...

Acum vă întreb pe dvs: puteţi nega existenţa Sfintei Treimi, dacă aţi fost atenţi la ce am scris mai sus? Chiar acum cineva mă scuipă:”Dă-o dracu!” Până când, Doamne?

Mi-au mai spus în trecut că m-au crucificat de multe ori, dar poporul acesta de idioţi nu a vrut să înţeleagă. Eu nu cred acest lucru şi nu ştiu ce înseamnă crucificare pentru ei. Ceea ce pot spune e că de câteva ori am suferit oribil, până când mâinile mi-erau reci şi galbene şi că am avut unele simptome ca şi cum îmi pierdeam viaţa, după care îmi reveneam foarte greu, ieşeam pe stradă şi în astfel de ocazii erau oameni puţini pe străzi, care mă evitau. De asemenea pot spune că mi-a fost tare rău când m-am întors de la biserică în noaptea de Înviere din 2006. Parcă muream dar mama era cu mine şi tot primea mesaje de Paşti pe telefonul mobil (cu mine nimeni nu a vorbit o viaţă întreagă, nici nu mi-a trimis mesaje, deşi am fost un om perfect bun şi normal şi pentru mine era o sărbătoare să fiu împreună cu alţii, să scriu sau să primesc o scrisoare. Am mai primit înainte de prima mea mea internare psihiatrică, le am şi acum, după care toţi m-au păsărit, nu ştiu de ce, eu nu m-am schimbat. În ultimii 10 ani verific zilnic cutia poştală şi nu e nimic). La Paştele din 2006 unul dintre mesajele mamei m-a îngrozit fiindcă era din partea unui prieten evreu şi scria „fie ca lumina peste mormântul lui Cristos să vă aducă pace”: Vă daţi seama – lumina peste mormânt, când era Învierea şi eu simţeam că mor...mama a spus „ce drăguţ!”

Alţii mi-au spus că adevărul despre mine nu se poate fiindcă ar crea un val prea mare de antisemitism. Şi de aceea ei consideră că eu trebuie să mor pentru păcatele celorlalţi. Nu am avut nicio legătură cu evreii, deşi numai după 1984 tata avea câţiva prieteni evrei. Înainte de 84 naşul meu avea şi el prieteni evrei şi vorbea frumos despre ei şi chiar i-a vizitat după 89 în Germania. Se pare însă că până şi azi funcţionează ideea veche „e precis o conspiraţie evreiască dedesubt”. În ultimii ani unii mi-au repetat idei de genul „dar evreii sunt întotdeauna deasupra fiindcă sunt cei mai deştepţi”: În mod direct, nu în mintea mea. Acum câţiva ani, poate vă amintiţi, actorul Florin Piersic a încercat să recreeze anumite idei legate de evrei la televizor. Când eram copil erau multe bancuri legate de evrei pe care le ştiam şi eu, circulau peste tot.

Şi ultimul lucru pe care vreau să îl spun legat de evrei: în 1987 mama mi-a adus o enciclopedie franceză Quid unde am găsit întâmplător că evreii erau persecutaţi de creştini fiinndcă ei sacrificau proprii lor copii sau copii creştini adoptaţi, pentru a reitera suferinţele lui Cristos. Mai am încă acea carte. În 2007 au intrat peste mintea mea nişte creaturi oribile (nu ştiu dacă erau evrei) care mi se adresau în engleză cu „my child” şi spuneau că ei sunt evrei şi că o lume fără Dumnezeu nu e posibilă în ciuda eforturilor unora, dar că Dumnezeul nostru, Dumnezeul creştin nu va domni niciodată fiindcă de exemplu eu, deşi nu am păcate, am avut diverse greşeli care au dus la lipsa de respect şi prejudecăţile altora legate de mine. Spuneau că eu am fost Mielul lui Dumnezeu şi oamenii şi-au pierdut treptat încrederea în mine şi că întotdeauna se întâmplă aşa. Dar eu spun adevărul: nu aveau dreptate legat de greşelile mele, eu nu am avut nici greşeli, dar au existat mistificări şi înscenări în viaţa mea. Acel om mi-a mai spus că profesorul care m-a distrus afost corupt de ei, fiindcă i-au oferit o viaţă de putere şi plăceri în schimbul distrugerii vieţii mele. Ca şi cum el era un fel de Golem pentru ei.

Şi pentru a adăuga o coda: chiar acum ei spun :”Cum? Guvernul minte, biserica minte, etc.?” Nu am avut nicio legătură cu guvernul sau biserica. Dar ei mi-au spus că am fost doar folosită de toţi pentru ca ei să aibă „putere” asupra nebunilor şi proştilor. Gândiţi-vă puţin: pare logic, fiindcă puterea nu se poate da nimănui, se poate doar lua. Prin furturi şi crime şi minciună oamenii răi (sau puternici dacă vreţi) au avut dominaţie de-a lungul veacurilor, lovind în cei fără apărare. Aşa a fost de la organizarea primitivă a omenirii, aşa este şi în lumea animalelor, dar mai puţin crud ca la oameni. Iar preoţii mereu au sacrificat şi ei oameni şi fecioare nevinovate. Şi toate cărţile bune şi inteligente spun acelaşi lucru. Eu nu ştiu ce este în mintea lor, dar probabil că sunt nişte minciuni, fiindcă...privesc în jurul meu: gol şi singurătate o viaţă întreagă deşi nu am greşit nimic, martiriu, lucruri bune în zadar, teancuri de cărţi şi muzică clasică în zadar, durere în abdomen, etc. Şi privesc în oglindă şi văd riduri de tristeţe adâncite în jurul gurii, exact cum scrie în cărţi. Şi privesc pe blogul meu de poezii şi văd că nimeni nu le-a apreciat şi aproape că nu sunt comentarii în afară de cele de la o prietenă (prin corespondenţă) din Iaşi care a devenit autoare de haiku şi ea şi a fost în vizită în Israel (apropos de evrei). Şi privesc în ochii mamei mele şi văd acea privire de mamă aşa zis dominantă şi hiperprotectivă în aparenţă, aşa cum în teoriile vechi era scris despre mame de schizofreni (ea se preface, restul sunt invenţii psihiatrice). Şi privesc cerul deasupra Bucureştiului şi văd că stelele au putere slabă şi sunt rare şi pescăruşii (care au apărut numai după 89) sunt tot mai vorace. Şi televizorul vecinei de dedesubt latră de dimineaţa până noaptea târziu. Şi pe stradă oamenii plimbă zeci de cărucioare cu copii (cam ciudat pentru plimbările mele scurte) şi în ochii lor e răul, răul real...

Şi îmi amintesc cum ascultam muzică românească populară şi chiar atunci m-au violat monstruos de la distanţă (ceea ce ei numesc fu.... dar eu nu ştiam) şi chiar atunci cineva a intrat pe mintea mea spunând „ţară de că..at. Ţară de fu..cioşi”. Apoi mi-au spus că şi restul lumii m-a f.. şi că credeau, culmea, răul despre mine (?), dar când ţara asta m-a f..., totul s-a terminat pentru mine. Nu au dreptate, fiindcă pentru mine totul se terminase încă din 1984, de când închisoarea era deplină. Şi niciodată nu am pierdut ceva, cum spun ei, fiindcă niciodată nu am avut ceva şi am fost doar torturată în carceră viaţa toată. Deci mi s-a furat cu sila tot. Ei mai spun că în lupta dintre diavol şi înger întotdeauna învinge diavolul şi de aceea eu nu am avugt nicio şansă. Îmi amintesc din nou jocurile din copilărie, când jucam v-aţi ascunselea cu alţii şi se număra „din Oceanul Pacific a ieşit un peşte mic”. Totul era pacific atunci, rar ieşea vreun rechin, cel puţin în viaţa mea. Şi apoi strigau „şi urma scapă turma”, ceea ce îmi aminteşte cu durere că toţi se acoperă unii pe alţii prin minciună şi mereu intră peste mintea mea cu ideea că vor să „muşamalizeze totul”. Copiii din ziua de azi în faţa blocului meu urlă vulgarităţi greţoase şi îmi amintesc că pe vremea mea nu era aşa, cel puţin nu în faţa mea..eu până la 18 ani nici nu cunoşteam defel cuvintele atât de des folosite pe străzi azi, e adevărat, aşa m-au crescut.

Şi îmi amintesc totul de când eram copil...Niciodată nu mi-am putut imagina că oamenii cred răul despre mine. Îmi amintesc cum colegii mei de liceu erau păcătoşi şi răi şi aveau „întruniri” în care îşi băteau joc de profesori sau de copiii cuminţi cum eram eu. Nu am putut fi ca ei. În facultate m-au respins din acelaşi motiv. Familia m-a respins fiindcă m-am opus tratamentului inuman pe care îl aplicau rudelor bătrâne şi bolnave fiindcă voiau să scape mai repede de ei şi ziceau că eu sunt nebună. Un coleg de liceu mi-a spus că eu şi colega mea de bancă vom fi sacrificate psihiatric fiindcă aşa s-a hotărât de cînd ne-am născut de către oamenii puternici în societate. Şi aşa a fost, ne-au închis pe amândouă. După ani, când aşteptam în staţia de troleibuz în 2007, o femeie din mulţime a început să strige arătându-mă cu degetul „uitaţi-vă la ea! Uitaţi-vă cum arată”. Eram suplă pe vremea aceea. Dar nu am înţeles ce avea cu mine. Altcineva a spus „aia s-a dezbrăcat pe stradă”. Niciodată nu crezusem că oamenii pot inventa minciuni pentru a îi distruge pe cei buni şi lipsiţi de apărare. Eu cred că la fel de vinovaţi sunt cei care cred în rău. Alţii mi-au urlat pe stradă în ultimul timp „grăsime afumată!”. Alţii se bagă mereu peste mine cu idei absurde că „a avut greşelile ei în tinereţe, de ce nu înţeleg ei că s-a schimbat?” Nu am avut nicio greşeală şi m-au masacrat monstruos 31 de ani. Alţii spun că trebuiau să spună că i-au iertat păcatele. Dar nu am avut niciun păcat. Atunci de ce? Nu îmi vine să cred că ei credeau că eu aş fi păcătoasă. Alţii îmi strigau tare pe stradă, când treceam pe lângă ei: "du-te la muncă jigodie". Cum niciodată nu am fost jigodie şi chiar la muncă mă duceam, nici nu m-am gândit că se gîndeau la mine, dar vorbele lor îmi rămâneau în memorie şi se înmulţeau. Dacă întâmplător eram într-un taxi (când a trebuit să merg odată la gară) îmi puneau vreun nenorocit de radio fm (fabrici de spălat creiere) la care se vorbea despre căţele Molda, moldoveni mioritici şi mai ales căţelirea căţelei scăpate din lesă, cu mult umor grotesc şi răutăcios. Eu a trebuit să renunţ şi la radio şi la televizor din lipsă de bani. Priviţi pe stradă: e plin de bani, de maşini un adupă alta, râuri de benzină, haine şi telefoane scumpe şi multe bancnote şi cărţi de credit, chiar şi în supermarket...Iar eu cerşesc şi sunt săracă din copilărie. Iar femeile mai sărace care merg la biserică nu mă salută (unele vecine) fiindcă deşi nu au bani mulţi s-au înrăit şi nu îi înţeleg pe cei care nu au deloc, pe oamenii cu suflet bun şi curat cum am fost eu...Alte credicncioase cu cruce la gât citesc ziare de scandal şi bârfe sexuale...Pe vremuri era moda icoanelor şi rozariilor atârnate de parbrizul maşinii. Într-o zi am dat peste o slujbă la biserică pentru şoferi şi maşinile lor nou-nouţe...Atunci cum au putut inventa că eu am fost rea sau păcătoasă?!

Acum ei spun ceva asemănător cu sloganul „fetele bune ajung în rai, fetele rele ajung unde vor”. Cineva spune că fiindcă am fost aşa virtuoasă şi bună, sunt exact genul de femeie pe care îl detestă. Ştiţi ce faceţi? Torturând şi omorând oamenii curaţi şi nevinovaţi cum am fost eu lăsaţi cicatrici pe faţa pământului, scuipaţi obrazul lui Dumnezeu, un Dumnezeu înţeles într-o formă mai ideală, hegeliană dacă vreţi. În plus ei spun că eu ştiam prea mult pentru vârsta şi condiţia mea socială modestă. Nu au dreptate, abia după 30 de ani am început să înţeleg lumea în care trăiesc (mai ales după ce am citit cărţi de istoria artei, nu râdeţi) şi abia după 34 de ani lucrurile au început să fie mai clare. Dar am fost o persoană inteligentă şi repet, cred că meritam viaţa şi drepturi depline, nu moartea. Nu am avut nici măcar un strop de nebunie. Înainte de 30 de ani era dulcea pasăre a tinereţii sau splendoare în iarbă, dacă vă amintiţi acele filme.

Această povestire adevărată despre viaţa mea nu este o poveste poliţistă sau un roman misterios ca „Numele trandafirului”. E adevărat că unii pot trage concluzia că evreii m-au sacrificat acelui profesor, dar nu e concluzia logică. Eu am prezentat faptele absolut clar, fără nicio exagerare sau eroare de interpretare. Mai adaug un fapt: înainte să mă închidă în 1992 în spitalul de psihiatrie, naşul meu s-a dus în vizită la acel profesor care mă abuzase, să stea de vorbă cu el (aşa mi-a spus). Mi-a spus că nu înţelege cum m-am putut îndrăgosti (eu de fapt nu am avut nicio greşeală) de un om atât de slab şi nu mai ştiu cum. Nu ştiu ce au discutat. Apoi m-au închis în spitalul de psihiatrie. Am aflat abia în 2006 că acel bărbat căruia a trebuit să îi sacrific întreaga viaţă şi care îmi făcuse multe promisiuni, era căsătorit, de fapt recăsătorit. Deci m-a omorât pentru alta, aşa ca la carte...

Mai adaug că o parte din lanţurile închisorii mele au fost legate de însemne şi simboluri culturale numeroase, ceea ce iarăşi se leagă de aspecte spirituale. De pildă poetul Coşbuc. Când eram copil, mă puneau să repet mereu poemul Teotolinda al lui Coşbuc, care nici nu era cunoscut pe vremea aceea şi bunica îmi sugera că soarta mea va fi la fel de tragică, la fel cum îmi spunea că eu semăn cu Maria Stuart şi voi suferi la fel ca ea. Eu nu credeam deloc. Apoi am dat examen la intrarea în liceu din Coşbuc, m-au mutat cu părinţii într-un bloc vecin cu liceul Coşbuc, bărbatul care m-a distrus spunea că e din satul Coşbuc şi mă va duce şi pe mine acolo, etc. Totul, curat adevărat, dar desigur nu m-a dus. M-a dus tata în vara lui 89 fiindcă lucra ca inginer acolo. M-a dus cu forţa acolo şi m-a bătut chiar la Sîngeorz Băi. Avea oricum obiceiul să mă bată violent şi des după ce am ajuns la vârsta adultă. Înainte mă bătea mama, tot fără niciun motiv. Tata chiar a plantat meri aduşi de el de la Bistriţa în grădina pe care am pierdut-o şi unde speram eu să refac totul frumos la vârsta maturităţii. Este adevărat că tata mi-a cerut acordul când a vândut casa înainte să moară, şi eu am acceptat, fiindcă oricum aveam multe probleme. Înainte să moară, tata ştia că va muri, mi-a cerut iertare şi cu două zile înainte să moară m-a sunat să îmi spună că trebuie să îmi caut casă să mă mut de unde stăteam cu chirie. Eu nu am înţeles ce vrea, nu credeam că va muri. Apoi toată moştenirea mea s-a prăpădit în urma căderii pieţei imobiliare şi rapacităţii unor oameni răi. Am rămas complet fără bani. Nu mă pot muta cu mama, mai bine mor. Cu o zi înainte să moară, tata a spart bufonul de la curte, unul din preţioasele obiecte antice de porţelan. Eu nu am vrut să îl repar, a ajuns la tobogan. Împotriva voinţei mele (moştenitoare legală directă) şi în ciuda împotrivirii preotului parohiei (fiindcă nu era legal) mama a făcut un contract cu un avocat că îi dă locul meu de veci, unde voiam să fiu îngropată în viitor, şi că rămâne să mă îngroape tot peste naşu şi tata, deşi locul meu nu e acolo. Am iubit nu doar adevărul şi dreptatea, dar şi viaţa.

După 2007 am fost masacrată monstruos zi de zi şi noapte de noapte. Nu ştiu cărui diavol s-au închinat toţi atunci şi de ce nu vrea nimeni să creadă în Dumnezeu şi în ce e bun şi drept. Am aşteptat 44 de ani. Am suferit 31. Mi se răspunde mereu că oamenii de rând sunt nebuni şi proşti şi că nu îi interesează decât sexul şi banii.

Cât despre problemele mele de sănătate din ultimii ani (în 2007 eram fericire absolută, supleţe, iertare faţă de oameni, nefumătoare şi sănătate bună) cred că vă puteţi imagina că sunt grave, că medicii nu mă tratează şi că nu sunt ipohondră: picioare umflate, uneori rău de tot, calde şi roşii, înţepături la inimă cu dureri de ore în şir, scaune cu sânge sau creionate, obezitate androidă, greţuri, dureri de cap, paloare, scurgeri albastre la încheieturi şi dureri puternice în vene sau ganglioni inghinal, transpiraţie albastră de parcă m-au otrăvit, prurit generalizat, urina concentrată şi insuficientă, dureri în abdomen, sete sau foame înfiorătoare, crampe musculare groaznice, arsuri în stomac, etc. Izolarea totală şi înfometarea omoară şi cel mai bun om din lume. Alcool nu am consumat niciodată, nici droguri, în afară de cele psihiatrice date cu sila. Am pierdut gamba stângă în urma tentativei de sinucidere din 31 decembrie 1998 când a fost un suicid altruist fiindcă mi-era teamă că voi înnebuni şi voi deveni un robot care distruge oamenii buni, aşa cum mi-au făcut ceilalţi mie. Mă durea capul monstruos şi tata a refuzat să mă ducă la spital, spunând că numai Bălăceanca e pentru aşa ceva. Am trecut printr-o experienţă dureroasă, când mi-am privit corpul pe masa de operaţie, aşa cum se relatează în cărţi despre revenirea din moarte clinică şi cum eu nu credeam desigur că există. Poate a fost un vis. Dar chiar cu un picior lipsă puteam munci orice şi puteam face curăţenie deplină în casă. În ultimii ani m-au fu... atât de rău încât acum fac mult pipi pe mine dacă strănut sau tuşesc. Din câte ţin minte nu era după ce am sărit pe fereastră. E neplăcut, miros urât, asta e, nu am bani de operaţie.

(Un mic post scriptum, care merge în acest context, tot fapte adevărate. Culmea ironiei sorţii e că eu locuiesc chiar la intersecţia unde am primit una din loviturile grele din viaţa mea. În iulie 1989, după ce părinţii m-au bătut o noapte întreagă, fiindcă nu m-am dus la examenul de admitere la facultate, din cauza acelui profesor, tata m-a dus la bunica, la casa de lângă Bucureşti. La această intersecţie tata a parcat maşina spunând că se duce să îşi cumpere ţigări. Atunci am fost martora unui duel de priviri între el şi acel profesor, care în mod miraculos apăruse pe stradă în faţa tatei şi îl privea urât de tot. Tata însă nu părea să îl cunoască. Acel profesor a mai apărut în calea mea întîmplător pe stradă, exact după ce m-a întrebat la meditaţii unde locuiesc. Ştiu, nu credeţi, spuneţi că sunt nebună fiindcă el e superior şi eu un om din clasa de jos, dar e adevărul. Colega mea de bancă, cea care a ajuns ulterior schizofrenă şi ea, mi-a spus odată că l-a văzut şi ea pe el la aceeaşi intersecţie -făcusem meditaţii împreună - deşi eu nu îi povestisem deloc ei faptul că el apărea în calea mea, lucru care m-a rănit şi mai mult.

Un alt aspect interesant şi poate incredibil pentru dvs. este că am descoperit odată ceva foarte ciudat. Privind din întâmplare decoraţiunile interioare la modă (pentru ferestre, parchet, pereţi sau mobilă mai nouă, pentru diverşi parveniţi) am observat şocată că unele erau exact cum visasem eu în tinereţe prin anii 1989-1990, fără să le fi văzut altundeva sau în vreun catalog de oferte promoţionale. Sigur, veţi spune, este nebună fiindcă nebunii au ideea fixă că li se fură ideile sau gândurile. Dar dacă aţi crede? Dacă aţi privi în afara cutiei negre a scamatorului? Lucrul acesta mi s-a mai întâmplat şi legat de altceva, dar nu mai ţin minte ce. Culmea ironiei sorţii din nou: să-ţi vezi visele împlinite dar numai pentru brutele şi stăpânii care te distrug în închisoare, în timp ce tu nu ai bani nici de hrană, darmite de mobilă sau de tratamente în clinici private...). Primesc în permanenţă acuzaţii nefondate, că eu mă cred buricul pământului - nu a fost niciodată adevărat, gândiţi-vă cum am crescut! Sau că mi-am băgat nasul unde nu îmi fierbea oala. Nici asta nu e adevărat, absolut deloc. Chiar am fost tipul omului educat să nu aibă curiozitate defel şi tot ce am înţeles despre viaţă s-a petrecut de la sine, în mod firesc. S-a băgat un porc peste mine care mă crede aşa idioată încât spune că mie nu îmi trebuie clinici private, ci spital de psihiatrie, deşi nu am avut nici cea mai mică minciună sau greşeală din copilărie. Ei toţi spun că trebuie să păcălească proştii că eu sunt nebună, deci să mă forţeze la sinucidere şi fără copil, şi fără drepturi toată viaţa, ca să controleze ei proştii. După tot ce au făcut...Ieri, 20 mai 2015, m-au măcelărit încontinuu, cu dureri oribile în tot corpul, mai ales în abdomen, şi mi-au spus că mă vor omorî şi că nu vor recunoaşte niciodată adevărul. Şi mereu mi se spune că i-au îndobitocit pe toţi, ca să mă omoare.
P.S. Am de adăugat o concluzie la această scriere, azi, 29 oct.2021 - nu era perfect clar: Numai binele e adevărul spiritual ultim sau central sau esențial, dar oamenii precum cei care intrau peste mintea mea cred că răul e mai plauzibil, mai credibil, ei chiar cred invers decât mine și au tendința să creadă și că oamenii buni și care cred în bine sunt proști sau nebuni, că ei ar fi deasupra lor sau ar avea datoria să îi îngenucheze - în realitate ei nu pot vedea sintetic adevărul și nici în profunzime, ei sunt cei superficiali. Tot ce am scris mai sus e corect și adevărul, e puțin confuz și greșit doar în paragraful care începe cu ideea unei code.

2 mai 2015

am avut probleme digestive incepand cu anul 2000. Am fost mereu la medic si nu mi-au dat niciodata nici diagnostic, nici vreun tratament, cred ca am mai povestit. In ultimii ani, problemele s-au agravat, acompaniate de multe alte simptome grave in tot corpul. Am spus doameni doctor Pana de familie de multe ori dar nu m-a ajutat, desi m-a consultat si prin palpare. Mereu am facut analize si mereu au iesit exceptionale, inclusiv in ultimul timp. In ultimele luni nu m-au mai lasat sa ajung la medic deloc. Durerile in tot abdomenul sunt urate si noaptea doare mereu pe dreapta. Mama mea oribila care abia asteapta sa mor se bucura probabil in sinea ei si mereu rade de mine ca nu am nimic si spune ca ea e bolnava, nu eu. Asa facea si cu taica-meu pana l-a omorat. Acum ma ingrijoreaza mult ca am o umflatura urata in zona ficatului, care nu era anul trecut.

Este absolut clar ca medicii din tara asta mi-au vrut moartea si au vrut sa ma macelareasca, mai as fi avut de povestit din anii 2002 incoace, dar nu am fost lasata, mi-au stricat calculatorul, ati fi vazut clar ca am dreptate. Iar Crucea Rosie asa zis "Internationala" mi-a refuzat ajutorul. Nu inteleg de ce mi-au vrut moartea in chinuri asa groaznice si saracie de n-am avut ce manca (asta e adevarul) din moment ce efectiv am fost un om perfect, fara greseala din 1984 si totodata un om absolut normal. E adevarul. Ei mi-au spus de mii de ori ca imi vor moartea ca sa musamalizeze faptul ca Zagrean m-a masacrat efectiv fara nicio vina si ca toti ceilalti au gresit si sunt vinovati. Mi-au spus de mii de ori ca prefera sa ma omoare decat sa recunoasca adevarul. Jur in fata lui Dumnezeu pe tot ce e sfant ca exact asta mi-au spus din 2007 incoace mereu.

Repet, eu am fost binele absolut fata de oameni si merit sa am copilul meu, altfel mor. Am spus si am dovedit totul din 1984 incoace mereu, cu speranta ca va veti trezi la realitate si veti iubi dreptatea si adevarul si ceea ce este omeneste frumos si curat. Trebuie sa fie tot adevarul, cum am tot spus din 84 incoace, sa am drepturi depline si sa am copil. Dupa aceea vreau chiar sa am dreptul sa fac o facultate ca om liber, fiindca am fost un om perfect intrutotul si profesorii universitari si colegii mi=au spus ca eu nu am dreptul fiindca m-a violat Zagrean de la distanta si prin urmare sunt considerata schizofrena din cauza aceasta si sunt sclava pentru ei, nu om liber.

Cand oare veti respecta putin si oamenii virtuosi, nu doar ipocritii, mincinosii, pacatosii setosi de sex si sange? Oare cand veti deveni oameni? Iubiti si respectati numai pornografia, vulgaritatea, ticalosia si criminalii si hotii iar pe oamenii cuminti si curati ca mine, fecioara nevinovata, ii considerati nebuni si prosti. Fie ca Dumnezeu sa va trazneasca pe toti!

Cred ca va dati seama ca mi-au spus de sute de ori ca ei prefera sa ma omoare decat sa recunoasca ca ei sunt prosti sau nebuni si ca prefera sa ma omoare ca sa nu inteleaga lumea ca intreg sistemul e corupt. Etc. Eu am fost cu adevarat un om perfect, fara nicio greseala sau pacat viata intreaga, cu suflet frumos cum puteti observa dar si cu un caracter perfect, ceea ce de asemenea poate fi dovedit. Nu am fost, repet, absolut niciodata nebuna si nu am uitat nimic din 1984 incoace. Nici inainte de 13 ani nu am gresit nimic si am fost un copil foarte bun, fara urma de nebunie.