Blocul trei, partea 21

Este aici continuarea părții 20 a seriei despre blocul trei, partea care se găsește la linkul:
http://cristina-moldoveanu.blogspot.ro/2016/09/bloc-trei-partea-20.html

În continuare despre ceilalți vecini și întâlnirile mele cu ei.

După cum spuneam, la etajul 8 locuia la 4 camere o femeie singură cu fiul ei. Ea venea la familia Nica în vizită. După un timp s-a căsătorit cu un bărbat înalt și solid și a mai avut o fetiță, pe lângă băiat. Băiatul brunet și pistruiat era cuminte și respectuos cum am povestit, fetița blondă, deși mă salută și ea, pare răsfățată și obraznică deocamdată. Bărbatul acela nu mă salută niciodată, dar se uită cam ciudat și uneori apleacă bărbia ca și cum m-ar saluta în gândul lui. Repet, nu mă obsedează lipsa de respect a vecinilor, dar sunt foarte singură și unele lucruri sunt anormale. Într-o dimineață când era liftul stricat, am coborât pe scări cu femeia de la 8 care își ducea fetița la grădiniță (sau la școală, acum nu mai știu sigur) și o cicălea încontinuu că trebuie să fie cuminte și cum trebuie să se poarte cu ceilalți.

Mai este în bloc un bărbat cu părul albit complet, care are o atitudine duplicitară față de mine. Câteodată, dar rar, chiar îmi spune bună ziua și eu îi răspund, dar cel mai des spune doar cu buzele și nu se aude nimic deci nu îi răspund, sau spune doar după ce trece de mine când e prea târziu să îi răspund, el fiind în spatele meu, cum au mai făcut și alții. Pe vremuri mă saluta, dar s-a schimbat, deși eu nu m-am schimbat. Soția lui este șchioapă, are un defect la mers și, odată când m-am întâlnit cu ei, cineva a intrat peste mintea mea, exprimându-și disprețul că ”cu două șchioape...”, nu mai țin minte restul frazei, dar era nemulțumire și era ca și cum se referea la mine și la acea femeie în același timp. Ea de obicei mi-a răspuns la salut, dar în ultimul timp îi văd mai ales de departe. Nu de mult ei vorbeau cu drag cu o familie cu copii care pleca de la ei din vizită probabil, și probabil erau copiii și nepoții lor. Atunci nici ea nu m-a auzit sau nu a vrut să îmi răspundă la salut. Ea pare un om fundamental bun spre deosebire de el.

Mai este un bărbat uscățiv și brunet care fumează mult și fumează adesea în holul blocului la parter și mereu mă întâlnesc cu el. El mă salută cu o politețe exagerată, ca un fel de temenea, nu știu dacă se poartă așa cu toate femeile din bloc. Nu demult, când mi-era lumea mai dragă acum câteva săptămâni, a ieșit și el să bată covoarele timp îndelungat în curtea blocului. Uneori vecinii (de pildă George) bat covoarele mici de tot câte o juma de oră, în mod ciudat, de parcă vor să îi chinuie pe alții dinadins. Cred că l-am văzut uneori împreună cu o femeie, dar parcă nu se potrivesc ca pereche, nu știu dacă era soția lui.

Mai este un bărbat care inițial părea singur și am impresia că vorbea în lift la telefon cu mama lui. El stă la un etaj inferior mie. Era mereu foarte parfumat și prin asta îmi amintea de avocatul burlac din blocul unu, care suferea de astm și se parfuma și el mereu. Acest bărbat, nici tânăr nici bătrân tare, a început să apară mai apoi cu o femeie vopsită blond, cu părul lung și cu chipul veștejit. De fapt nu știu de când erau împreună. Ea arăta de parcă trăise în vântul deșertului mult timp sau urcase adesea pe munte în ger și vântul iernii. Riduri peste tot. Nu știu cum să zic, fără să vreau m-am gândit că arată ca o prostituată retrasă din acitivitate, dar de fapt nu știu de ce avea, posibil congenital, acele riduri accentuate. A fost singura mea greșeală de gândire față de vecini în general. De fiecare dată când o întâlneam, ea avea un zâmbet larg, întins pe toată fața. Într-o zi, pe caniculă, în vara asta, l-am întâlnit pe el la lift asudat și obosit cu covoarele bătute în brațe. L-am întrebat cine l-a pedepsit să muncească pe o astfel de vreme și a răspuns scurt și cu năduf ”nevasta!”. De fapt nu știu sigur dacă ea era nevasta lui, după cum nu pot ști al cui era tânărul acela care mă saluta ceremonios și venea spre lift adesea cu aceeași femeie la ore foarte târzii. În ultimul timp tânărul a dispărut.

Pe la etajul unul stă și un tânăr care are un basset hound cu care iese la plimbare. Nu l-am văzut decât rar, numai în compania altor tineri, am impresia că locuiește singur (?) și are mașină pe care o conduce de mult. Are obiceiul să mă salute cu voce scăzută și a ieșit adesea în calea mea, mai ales dacă eu ieșeam la ore înaintate din noapte sau în zori foarte devreme, cum mi s-a întâmplat în ultimii ani din cauza suferinței, de parcă vrea să mă dea de gol că aș fi ”nebună” că ies la orele acelea afară. Și Ioana s-a luat de mine că m-a văzut pe geam la 5-6 dimineața. La etajul doi stă și un bătrân cu părul alb, care pare un om cumsecade și este singurul din bloc care în aparență m-a salutat cu respect. Inițial îl salutam eu, fiindcă știam că regula de politețe e că femeia trebuie să salute bărbatul, dacă el e cu mulți ani mai în vârstă, la vârsta senectuții. Dar el a insistat apoi să mă salute el. Umblă cu cămașă albă de tot adesea și cu pantaloni negri pe al căror tiv calcă la fiecare pas. Locuiește împreună cu un bărbat între două vârste, poate fiul lui, care și el m-a salutat de obicei, dar cu un fel de amuzament, ca și cum nu eram persoană serioasă, dar poate așa e el cu toți. Acest bărbat mergea într-o vreme tot la etajul doi la apartamentul vecin lor, unde l-am văzut odată când ușa era deschisă și a trebuit să urc pe scări, cred că stătea pe canapea și aveam impresia că acolo e un fel de firmă sau altă activitate de tăiat frunza la câini, dar mi s-a părut ciudat că era chiar în acel apartament vecin lor. Dar poate doar mi s-a părut că stau împreună sau că sunt rude, fiindcă e ciudat ca bătrânul să stea singur la 4 camere. Parcă mi-a spus cineva sau l-am văzut pe unul din ei sau pe amândoi intrând în apartamentul de lângă lift. A fost unul care a intrat peste mintea mea odată și mi-a spus că pe acela îl cheamă Ștefan, dar eu nu știu care e numele lui. Mai este o femeie care nu știu unde locuiește, înaltă și cu părul scurt vopsit roșcat, care dă impresia că ar fi medic sau așa ceva - nu știu de fapt ce este, dar ea mă salută sau o salut eu. Apare adesea împreună cu o femeie mai tânără care pare de rang social inferior și care mă salută politicos de fiecare dată și ea, și când e singură și când e cu cealaltă. Tot la un etaj inferior mai stă și o femeie înaltă și brunetă (ori poate e menajeră) căreia i-am spus acum câteva săptămâni că eu nu am dreptul nici să am pensie nici să muncesc, fiind pacient psihiatric, deoarece m-a iritat faptul că mă întreba dacă vin de la serviciu și așa cum eram îmbrăcată și fără sutien și în cârpe, nu puteam veni de la serviciu, chiar dacă aș fi fost femeie de serviciu. Această femeie se pare că era un om bun, dar, din motive necunoscute mie, rămăsese ca un copil.

La etajul trei, la unul din apartamentele cu patru camere, stă o femeie singură și corpolentă cu insuficiență respiratorie și poate și cardiacă, posibil astm,care vorbește cu mine pe un ton relativ intim și ca unui copil (ceea ce mă irită puțin din motive pe care le-am expus deja), îmi spune Cristina pe nume, și este unul din puținii vecini (de fapt singura) care au stat de vorbă cu mine și care vorbește cu mine când ne întâlnim. Dar nu știu cum o cheamă. Mi-a povestit că și ea fuma câte trei pachete de țigări pe zi ca și mine mai demult. Adesea se chinuie cu cărucioare pe roți venind de la supermarket. La ea mergea Marius să stea uneori de vorbă după moartea Ioanei, când era încă văduv, dar mergea și la Ioana, nu știu de ce, dar poate nu cu intenția de a le cere de nevastă. Nu știu cum se descurcă ea cu întreținerea la patru camere și alte cheltuieli. La celălalt apartament de patru camere de la trei stă o doamnă tot singură, care lucrează la un institut din câte am auzit parcă de la ea, când vorbea cu Ioana. Am văzut la ea în cutia poștală o revistă literară și i-am dăruit cu dedicație în cutia ei poștală o carte de poezii de-a mea, din cele publicate anul ăsta, după ce am câștigat concursul de debut anul trecut. După un timp mi-a pus și ea în cutia poștală cartea ei de vizită și felicitări pentru activitatea mea literară ”prodigioasă”, poate fiindcă scrisesem câteva date de biografie literară pe copertă. În realitate nu am avut activitate prodigioasă și m-au respins toți și într-un fel îmi pare rău că nu am reușit nimic bun nici în poezie (ceea ce e normal, nu am avut talent sau ”chemare”) și îmi pare rău că aproape toți m-au insultat cu adevărat și m-au respins. M-am întâlnit cu această doamnă și în fața ușii din dos de la jocuri de noroc și a vorbit frumos cu mine, dar eu i-am explicat că sunt o persoană foarte singură și de aceea am scris poezii și că nu am reușit să fac ceva bun, prin urmare nu am mai scris. Singurul lucru ciudat despre acea doamnă, în afară de faptul că poartă inele cu pietre mari, e că uneori aerisește prin ușa de la intrare și vine un miros puternic de stătut din camerele ei, nu știu de ce - are mobilă veche și posibil cărți. La mine pute a fum de țigară. (și polsibil și alte mirosuri dubioase, nu mai explic, oricum mirosea rău mereu foarte clar a usturoi, de parcă mă otrăveau cu arsenic și erau alte mirosuri)

Numele Sofiței, cea cu religia, l-am aflat de curând, fiindcă eu am întrebat-o, că altfel ea nu mi-ar fi spus. Umblă și ea cu batic și merge la biserică. Mai demult, când nu era curent electric odată, ea urca cu greu în urma mea fără lumină sau cu beculeț foarte mic și eu am ajuns mai repede - când a ajuns în dreptul meu i-am dat lanterna mea mică și a trebuit să insist mult să o ia. În general pentru mine era o mare bucurie în viață dacă puteam să ajut pe alții, oricât de puțin. Mi-a dat-o apoi înapoi. Am mai discutat uneori cu ea, dar în realitate nu m-a acceptat și îmi vorbește pe un ton fals și tărăgănat și aparent nu mă place sau o fi crezând că sunt nebună (!?), deși mie îmi plăcuse de ea. În urmă cu câteva săptâmâni mi-a vorbit ca unui copil mic și rău (poate chiar crede că sunt idioată sau nebună sau rea deși nu are motive) și spunea că văd și eu acum că e mai bine cu Dumnezeu și să am credință. Ca și cum mă întorsesem abia acum pe calea dreaptă. În realitate mi-a mai repetat aceste vorbe și în trecut, ca și cum vrea să dea impresia că eu aș fi oița rătăcită. În ultimul timp a început să mă cam irite această atitudine a ei, de parcă eu sunt inconștientă sau nebună, fiindcă știa că mereu am fost cedincioasă și cu sufletul curat (fiindcă îi spusesem anumite lucruri și vedea și la Paști, etc.). Am avut drag de oameni degeaba, mereu am dat peste câte o Sofița, care se poartă ca și cum eu nu am memorie și ca și cum aparține grupului de farisei contemporani. A refuzat cărți religioase din partea mea, că chipurile erau eretice. Dar asta nu contează. Cel mai mult m-a enervat când am întâlnit-o nu demult pe Moșilor alături de alte două cedincioase, vorbind ostentativ despre Dumnezeu și credință și spunând că războaiele sunt urâte, dar așa e voia lui Dumnezeu, că trebuie să facem și războaie sau să trecem și prin războaie. M-a iritat cuvântul război fiindcă eu am fost mereu un om pacific, dar alții tot sugerează că i-au păcălit pe proști că dacă îmi chinuie mie trupul peste tot sau creierul sau mai ales sexul, ei fac chipurile războaie peste mine ca și cum eu eram câmpul lor de manevre sau de luptă. Mai sunt unii care mereu intră peste mintea mea cu ideea ”Ordonați!” Mai sunt alți porci care intră peste mintea mea cu ideea ”Te apropii de victorie Cristina”, ca și cum i-au păcălit pe nebuni că eu eram nebună și că credeam că lupt în nu știu ce războaie, când în realitate nu am delirat niciodată și am fost mereu un om inteligent cu capul pe umeri. Mi-e scârbă că întârzie adevărul și îmi vor moartea de fapt.

La scara mea mai stă sau vine în vizită un buzat (nu știu dacă e evreu, nici măcar nu știu dacă toți evreii sunt mami buzați, dar am observat că unii oameni buzați sunt chiar din județul Buzău, așa a fost în viața mea) dar îl văd rar de tot și nici nu mai țin minte bine dacă mă salută sau nu, parcă nu. Mai este unul cam din aceeași rasă, dar cu părul alb și relativ curat/elegant îmbrăcat pe care îl văd tot rar și care în general mă salută, dar cu ezitare. L-am văzut nu demult de două ori în aceeși zi sau în zile succesive. (azi, ianuarie 2022, recitind, am descoperit că pe acesta cu păr alb l-am uitat)

Mai erau doi tineri pe care de mai multe ori i-am întâlnit împreună la început dar mai apoi separat. Unii spuneau că cel tânăr ar fi fotbalist. Unul dintre ei, cel mai în vârstă, mă saluta cu un fel de aroganță, ca și cum avea ceva să îmi reproșeze. El s-a transformat foarte mult în acești 10 ani, a albit mult și glasul lui a devenit mai mieros când îmi dă bună ziua, nu mai este tăios ca pe vremuri, și parcă vrea să exprime ceva ascuns. Odată l-a salutat pe copilul vecinei de sus, arătându-l cu degetul, cu o expresie ciudată - și eu însămi am fost puțin contrariată, fiindcă mi se părea că acei copii nu creșteau sau au fost înlocuiți, căci îmi aminteam vag că acei copii erau în bloc din primii ani ai șederii mele acolo, făceau zgomote și am fost la ei la ușă să rog pentru puțină liniște și erau niște oameni care spuneau că vor duce copiii la țară. Iar acest ”tânăr” locuia la 4, ca și ei. Vreau să spun că nu puteam ghici defel ce emoție exprima în mod accentuat. L-am întâlnit în urmă cu câteva săptămâni (când lipseau coșurile de gunoi pe Moșilor și era tare cald), venind în bloc cu o femeie bătrână și bolnavă și a insistat enorm să intru cu ei în lift, deși eu nu voiam să ne înghesuim. A doua zi a apărut din nou cu aceeași bătrână și a zâmbit parcă forțat binevoitor spre copilul vecinei mele de deasupra, vecină blondă care și ea a fost gravidă în ultimii 10 ani de când stau aici. Unii intrau pe mintea mea ca și cum era el și spuneau că el știe că nu va deveni niciodată domn cu adevărat. Eu nu sunt idioată și nu cred bineînțeles că era el, pe mine nu mă pot convinge gândurile altora care apar exact când îi întâlnesc pe ei, că ei ar fi aceia, sunt un om lucid. L-am văzut stând de vorbă și cu muncitori stradali, de parcă se informa. Celălalt tânăr a continuat să mă salute cu aroganță mult timp, are un ton de voce în care prelungește nervos ultimele silabe și tot așa erau unii care intrau peste mintea mea cu ideea că ăia (dar de fapt poate alții) îmi spuneau că degeaba nu am greșit nimic și degeaba am fost un om perfect, că ei cred că am fost un om lipsit de virtute și caracter fiindcă am scris tot adevărul despre viața mea. Îndrăznesc să spun că nu e așa și nu e adevărat că omul nu trebuie să se plângă dacă e omorât fiind nevinovat - și în plus nu am fost niciodată un om plângăcios, nu am aruncat suferința mea asupra altora. E acceptabil și necesar uneori să spui adevărul, din moment ce nimănui nu îi pasă că eși omorât. Era înainte de a începe eu acest blog în 2013, era pe vremea în care eu scrisesem tot adevărul despre mine pe mailul meu, pentru mine însămi, dar ei sugerau că alții îl citesc. Voi explica mai clar această nenorocire mai încolo. Pe blog este același lucru, dar mai exact exprimat și mai complet și mai esențial oarecum. Ceea ce pot spune cu certitudine e că eu am avut dreptate mereu și ei dacă ar citi tot blogul meu ar fi de acord cu asta. Eu nu am fost un om lipsit de coloană vertebrală sau demnitate cum sugerau unii, dimpotrivă, demersul meu a fost moral corect și demersul lor de tăcere și minciună pentru a ascunde adevărul și a îmi da moartea este greșit și imoral și inuman. Cruzimile atroce și nedreptatea atroce trebuie denunțate, nu înțeleg de ce mă văd ei drept altceva decât un om normal și inteligent, numai fiindcă am fost om sărac din copilărie. Vă mai amintiți cântecul lui Florian Pittis după Blowing inthe wind - unde spunea ”de câte ori omul vede un rău și tace-ntorcând capul său”. Asta sunt ei toți - oameni extrem de imorali care se uitau la mine, deși eram încă tânără, de parcă eu nu trebuie să am niciun drept deși eram un om de valoare și voiau să mă sfâșie și să mă calce în picioare numai fiindcă aveam dreptate și fusesem chinuită cum am arătat clar, fără niciun drept încă din 1984, nu de la povestea cu Zăgrean. Pe acest din urmă tânăr l-am întâlnit la magazinul supermarket Profi din apropiere, unde miroase urât și unde în general merg oameni săraci (naiba știe de ce) și prost îmbrăcați, dar unde aceștia plătesc mai mult decât la Mega Image - am studiat mai demult prețurile și aproape toate erau mai mari ca la Mega Image (nu știu cum mai e acum) deci părea încă o ”găselniță” și capcană de jupuit pielea de pe oamenii nevoiași. El purta un tricou cu număr la spate și alteori l-am întâlnit cu bagaje de mână și nu știu unde pleca din când în când din bloc.

Am fost de curând afară la chioșcul de la colț și era mare adunătură de țigani și alte categorii și când am trecut pe acolo m-a scârbit unul că vorbea despre nu știu ce tulburări mentale și/sau posedări sasu demonizări. Se uita urât efectiv. Vechea poveste...

În bloc a mai apărut și un bărbat tânăr cu mușchi (oarecum atletic) cu tatuaj dacă nu mă înșel și care mă salută mereu. Nu pot spune cu precizie dacă are tatuaj, dar nu de mult a intrat alt musculos în bloc pe lângă mine și acela precis era și tatuat. Și o femeie țigancă (probabil) mai în vârstă pe care eu am salutat-o și care mai apoi a ieșit în calea mea vorbind la telefonul mobil. Cât despre Sâmbeteanu, el a spălat până nu cu mult înainte de moarte două din mașinile parcate în fața blocului. Am auzit că ar fi primit bani pentru că spăla mașina doamnei doctor, (nu pot ști sigur care era doctor sau dacă era de la scara asta) și că doamna doctor avea bani și de șofer, etc. (acum iar au intrat unii peste mintea mea cu ideea că vecinii mei au fost proști și că au ascultat de ”ordinele” nu știu cui ca să mă omoare de fapt, în loc să se ia după fapte reale din fața ochilor și să mă fi respectat ca om bun și normal, cum am fost mereu. Eu nu înțeleg ce vor să spună unii că au ascultat de ordine, fiindcă eu precis nu aș fi ascultat de niciun ordin să omor un om bun și inteligent cum am fost, eu precis aș fi preferat să mor eu, cum m-am și aruncat pe geam atunci în 98). Apoi Sâmbeteanu spunea la fereastră că este bolnav și nu a mai ieșit din casă. Dna Sâmbeteanu spunea că are cancer (mama zicea că datorită alcoolului) și apoi el a murit în scurt timp. Dumnezeu să îl ierte.

Cât despre vecinii mei de palier, am mai scris. În față stau cei doi homosexuali. Cel bătrân, probabil proprietarul, e șchiop și iese din când în când în două cârje (nu știu de ce nu poate merge cu una sau fără) și pleacă cu mașina la plimbare împreună cu prietenul lui tânăr și cu aer de străin (arab?). Amândoi au fost politicoși cu mine. Odată de foame sau tristețe mare și nevoie de o țigară măcar i-am cerut cu împrumut un leu celui tânăr și mi-a dat, dar a zis să nu îi mai dau înapoi, de fapt nu mai țin minte dacă i-am înapoiat sau nu. Cel bătrân țipă din când în când zi sau noapte și unii ziceau că atunci el are orgasm. El crește mulți peruși în colivii mari, așa mi s-a spus. Îmi aduc aminte de piesa de teatru despre homosexuali ”Colivia nebunelor”. La ei vine o rudă femeie a bătrânului și le face curat. Bătrânul ascultă uneori soprane sau castrați. Odată au chemat tapițeri să le repare patul dublu și vechi și au lucrat pe holul blocului destul de rapid.

Mai e un tânăr brunet pe care l-am văzut intrând sau ieșind rar în bloc, nu știu dacă locuiește aici sau la cine vine în vizită. Odată mi-a dat de pomană 10 lei că mi-era tare foame atunci și rău și nu mai puteam răbda de foame tocmai fiindcă nu aveam bani de atâta timp, adică și de scârbă și suferință, că dacă aș fi avut bani atunci aș fi putut ține regim dietetic sau hipocaloric cu ușurință ca odinioară, fiind totul comfortabil.

Va urma în postarea următoare:
http://cristina-moldoveanu.blogspot.ro/2016/09/blocul-trei-partea-22.html